Braşov
Municipiul Braşov va concura pentru titlul de Capitală Verde a Europei, după ce candidatura oraşului a fost acceptată recent de organizatori, respectiv Comisia Europeană, potrivit Agerpres.
Licitație pentru modernizarea DN 73 Pitești - Brașov. Valoarea estimată a investiției este de aproape 700 de milioane de lei fără TVA
După ani de așteptare, Drumul Național 73, care leagă Pitești de Brasov, și pe care mulți turiști îl aleg ca alternativă pentru a ajunge la Râșnov, va fi modernizat. Autoritățile vor aloca banii necesari pentru finalizarea unor lucrări începute în urmă cu aproape un deceniu. Peste 800 de milioane de lei. Noul contract prevede modernizarea șoselei inclusiv în zona de munte, Câmpulung-Fundata.
Aeroportul din Ghimbav devine operațional din 15 iunie. Este singurul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani. Biletele de avion se vând de câteva luni
În mai puțin de o lună, vor începe să decoleze și să aterizeze avioanele comerciale pe cel mai nou aeroport din România, lângă Brașov. Singurul construit în ultimii 50 de ani. După un șir lung de acreditări și certificări, din 15 iunie aeroportul va deveni operațional. Primele bilete la curse de linie sau charter au început să fie vândute de la începutul anului.
Directorii Serviciului de Termoficare Brașov, reținuți de DNA. Acuzaţiile, legate de favorizarea unor firme la licitaţii
Directorul Serviciului Public Local de Termoficare Brașov a fost reţinut de DNA, după percheziţii maraton la Primăria Braşov. Acesta este acuzat de mai multe infracţiuni de corupţie. În acelaşi dosar a fost reţinut şi adjunctul său.
Spectacol cu cai lipițani, la Sâmbăta de Jos. Demonstrația a fost dedicată introducerii acestei rase în patrimoniul imaterial UNESCO
Spectacol ecvestru la Sâmbăta de Jos. Unii dintre cei mai valoroși cai lipițani din lume au făcut spectacol în față unui public numeros. Turiştii au luat parte la demonstraţii de dresaj la trăsură și de maraton, caii au dansat și au executat mișcări spectaculoase spre deliciul celor prezenți. Anul trecut, chiar de Ziua Națională a României, UNESCO a recunoscut valoarea rasei și tradiția de creștere a lipițanilor, introducând-o în patrimoniul imaterial.
Un motociclist a fost la un pas să fie sfâșiat de urs, într-o pădure din Brașov
Un motociclist enduro a fost la un pas să fie sfâşiat de un urs, care a ieşit din bârlog deranjat de zgomotul puternic al motoarelor. Momentul a fost surprins de un coleg al celui care a fost atacat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Incidentul aduce însă în atenţia opiniei publice un fenomen care în ultima perioadă a luat amploare. Practicarea sporturilor motorizate în fondurile forestiere. Imagini cu puternic impact emoţional!
Cu doar 10 euro pe an, brașovenii pot ”adopta” un animal de la Grădina Zoologică
Braşovenii vor putea avea animalele lor la Grădina Zoologică din oraș. Mai exact, cu 10 euro pe an, oricine poate adopta un animal și va beneficia de facilități precum accesul gratuit în Zoo sau urmărirea, online, a viețuitoarelor preferate. Prețurile pentru adopție ajung până la 2.500 de euro, în funcție de pachetul ales. Banii strânși vor fi folosiți pentru îmbunătățirea vieții animalelor de la Zoo.
Cetățuia Brașov este disputată între autoritățile centrale și cele locale. Între timp, zidurile fortificației se degradează
Cetăţuia Braşov, monumentul istoric adus în domeniul public după ani de luptă în instanță, tot nu se știe la cine va ajunge în administrare. Ministerul de Interne, de exemplu, ar vrea să transforme imobilul într-un centru de pregătire și recuperare pentru angajații săi, polițiști, jandarmi și pompieri. Guvernul trebuia să decidă azi ce va face cu Cetăţuia, dar a amânat dezbaterea.
Alunecare de teren în județul Buzău. A fost afectat DN 10, în zona localităţii Măgura. Sunt restricții de viteză
Alunecare de teren pe Drumul Național 10, in zona localităţii Măgura din județul Buzău. Aproape de șosea, pe sensul de mers dintre Buzău spre Braşov, pământul a luat-o la vale astfel că șoferii trebuie să circule cu mare prudență.

