BREXIT: Liderii UE insistă pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Londra

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri din Uniunea Europeană vor insista, la summitul din 15-16 octombrie, pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Regatul Unit, avertizându-l pe premierul Boris Johnson că planul Londrei de a ignora acordul de retragere a arătat că nu se poate avea încredere în britanici, a relatat cotidianul Financial Times, citat de Reuters.

Blocaj între Marea Britanie și UE privind negocierile comerciale

Premierul britanic acuză Bruxellesul că îl amenință cu impunerea unei frontiere comerciale în Marea Irlandei și cu o blocadă alimentară între Marea Britanie și Irlanda de Nord, dacă nu va fi de acord cu termenii săi în privința viitoarei relații. Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit să retragă - până la sfârșitul lunii- un proiect de lege privind piața internă ce repune în discuție angajamente luate în cadrul Acordului Brexit. A fost evocată și justiția în acest diferend. Între timp, Londra a anunțat că a încheiat cu Tokyo primul acord comercial major de la ieșirea țării din Uniune.