buget UE blocat
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns vineri la un acord asupra bugetului UE pentru 2021. Pntru ca acesta să devină aplicabil este nevoie ca Polonia şi Ungaria să-şi ridice veto-ul asupra bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027, pe care-l blochează odată cu fondul de redresare post-pandemie pentru a se opune condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept, transmite Reuters.
Ungaria şi Polonia au blocat prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE
Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA, preluată de Agerpres. Comisia Europeană a cerut luni o rezolvare ''rapidă'' a situaţiei create.

