Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, anunță Administrația Prezidențială.
Uniunea Salvaţi România a depus, vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea privind legea bugetului pentru 2022. Vicepreşedintele USR Dan Barna a anunțat această intenție încă de miercuri.
Proiectul bugetului pentru 2022 a ajuns în Parlament. Miniştrii şi-au susținut proiectele şi alocările bugetare în faţa parlamentarilor. Comisiile parlamentare de specialitate şi cele reunite de buget-finanţe au început dezbaterile.
Liberalii sunt nemulţumiţi că unele ministere sunt subfinanţate, dar şi de reducerea ţintei de investiţii sub plafonul iniţial convenit de 7% din PIB. Specialiştii în economie cred că obiectivele asumate sunt o misiune aproape imposibilă pentru guvernanţi.
Majoritatea ordonatorilor principali de credite vor avea bugete majorate viitor, şapte ministere având prevăzute reduceri ale creditelor bugetare, însă patru dintre acestea au stabilite fonduri mai mari la creditele de angajament, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2022, publicat duminică dimineaţa pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Profesorii şi angajaţii din Sănătate sunt singurii bugetari exceptaţi de la îngheţarea salariilor în 2022. Guvernul a adoptat încă un set de măsuri fiscale, care vin în completarea majorării pensiilor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor pentru persoane cu dizabilităţi. Toate fac parte din aşa numita "Ordonanaţă trenuleţ", care pregăteşte de fapt împărţirea banilor de la bugetul de stat.
Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o ţintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB şi deficit ESA estimat la 6,2% din PIB, potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022, publicat vineri de Ministerul Finanţelor.
Înainte să aprobe bugetul, guvernul va adopta mâine o ordonantă de urgență prin care va îngheța salariile din sistemul bugetar, cu excepția celor pentru infirmiere și brancardieri. În schimb, regimul de taxare a microîntreprinderilor va fi schimbat, în sensul în care mai puține dintre acestea vor plăti impozit pe cifra de afaceri.