bujor
În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. "Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede legea.
15 mai, Ziua bujorului românesc. Este pentru prima dată când o sărbătorim având oficial bujorul drept Floare Națională a României
Bujorii au înflorit în rezervaţiile naturale de peste tot din țară. În ciuda vremii mai reci, florile s-au deschis și au îmbrăcat în roşu câmpuri întregi. Mâine este chiar Ziua Bujorului şi o vom sărbători pentru prima oară având oficial bujorul drept Floare Națională a României.
Bujorul devine oficial Floare Naţională. Anual se pot organiza expoziţii florale centrate pe bujor, iar în parcuri se vor amenaja spaţii destinate acestei flori
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. "Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede legea.
Bujorul a devenit Floarea Națională a României. Parlamentul a aprobat inițiativa Facultății de Horticultură din București
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României, relatează Agerpres.
Bujorul ar putea deveni floarea naţională a României
Profesorii de la Facultatea de Horticultură din Bucureşti au reluat demersul în acest sens. E nevoie însă de semnături pentru susţinerea unui proiect de lege, aşa că toţi cei care iubesc bujorii sint îndemnaţi să semneze petiţia.
15 mai, Ziua bujorului românesc. Demersuri pentru ca acesta să devină floare națională. Arii naturale protejate
Din 2015, în fiecare an, în luna mai, când înfloresc bujorii, în ziua 15, bujorul românesc este sărbătorit. Comunitatea Bujorul Românesc organizează anual o campanie de conștientizare prin care promovează floarea ca element reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor. Specialiştii se străduiesc să adune toate semnăturile pentru ca bujorul, simbolul veteranilor Armatei Române, să devină floare națională.
15 mai, Ziua bujorului românesc
Din 2015, în fiecare an, în luna mai, când înfloresc bujorii, în ziua 15, bujorul românesc este sărbătorit. Comunitatea Bujorul Românesc organizează anual o campanie de conștientizare prin care promovează floarea ca element reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor. Specialiştii se străduiesc să adune toate semnăturile pentru ca bujorul, simbolul veteranilor Armatei Române, să devină floare națională.
Au înflorit bujorii de stepă din rezervația de la Zau de Câmpie
O mare de bujori înflorește an de an la început de mai în Mureș, la Zau de Câmpie. Încă de la primele flori, iubitorii de frumos iau calea rezervației naturale pentru a imortaliza bujorii de stepă. Plantele delicate sunt rare în Europa, iar în interiorul Carpaților cresc doar în zona rezervației.
Spectacolul naturii în Bucegi. Bujorul de munte a acoperit crestele
Spectacol grandios în Bucegi. Anul acesta, bujorul de munte a înflorit mai târziu, din cauza temperaturilor scăzute.
- 1
- 2

