Doi buzoieni au fost reconfirmați cu COVID-19 după ce au fost declarați vindecați. Unul a avut două teste negative succesive, celălalt trei

Este anchetă în cazul celor doi buzoieni declaraţi vindecaţi şi apoi reconfirmaţi cu noul coronavirus! Ministrul Sănătăţii vrea să afle dacă testele de la externare au fost negative ori au fost greşite, aşa cum cred cei doi pacienţi. Dacă nu au intrat în contact cu nimeni, nu se puteau reinfecta, spun experţii, care nu exclud să fie vorba de o formă prelungită de boală.