Președintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor partidelor din coaliția de guvernare să se intre cât mai rapid în procedurile pentru formarea unui nou guvern, exprimându-și așteptarea ca negocierile să se încheie până săptămâna viitoare.
După un an de guvernare, prim-ministrul Nicolae Ciucă se arată optimist. Într-o perioadă de crize, de la pandemie până la război în apropierea granițelor și problemele din energie, actuala coaliție a asigurat stabilitatea țării, a declarat premierul.
Anunțul privind varianta pieței semi-reglementate a fost făcut de președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă. Încă se caută soluții tehnice, a declarat liderul liberal, astfel încât prețurile pentru consumatorii casnici să nu crească. Decizia finală ar urma să fie luată miercuri. Între timp, Autoritatea de Reglementare vine cu un avertisment: un preţ maximal de un leu și 30 de bani pe kilowatt, așa cum a fost vehiculat în ultimele zile, este nerealist.
PSD insistă pe tema remanierii unor miniştri şi, potrivit unor surse, chiar ei îl vor schimba pe Vasile Dîncu de la Apărare. Şi celelalte formaţiuni din coaliţie ar trebuie să facă schimbări. Dar, după ultima evaluare, premierul Nicolae Ciucă a dat note de trecere tuturor membrilor cabinetului. Marcel Ciolacu însă cere noi discuţii în coaliţie, iar în spaţiul public apar nume ale celor care ar putea fi înlocuiți. Comentatorii politici nu exclud o remaniere, dar cred că va fi spre iarnă.
Echipa propusă de premierul Nicolae Ciucă a dat astăzi primul test în Parlament. Candidații celor 20 de portofolii au fost audiați în comisiile de specialitate. Unii au vechime la guvernare, alții sunt începători la șefia unui minister. Toți speră la armonie și înțelegere în noua alianță, ca să își poată îndeplini atribuțiile. Cu recomandare de aviz favorabil pe linie, cabinetul Ciucă va cere votul de încredere Parlamentului, mâine dimineață.
Programul de guvernare al PNL - PSD - UDMR prevede creșterea pensiilor, alocațiilor și salariului minim. Dar și taxarea pensiilor mari, limitarea acordării salariului minim la 2 ani și taxe noi pentru unele autovehicule. Investițiile ar urma să reprezinte 7% din PIB, iar datoria publică să fie limitată la 60% din PIB.
Și programul de guvernare și lista de miniștri au fost depuse de premierul desemnat, la ambele camere ale Parlamentului. Totul s-a făcut la ceas de seară, pentru că PSD a făcut schimbări de ultim moment. Social democrații au decis după lungi discuții să-l susțină ca vicepremier pe Sorin Grindeanu, fost premier al României.
UDMR a decis să continue împreună cu PNL într-un guvern minoritar, iar în urma negocierilor va primi un portofoliu nou, a anunţat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor. Astfel, UDMR primeşte o funcţie de vicepremier şi patru portofolii - Dezvoltare, Mediu, Tineret şi Sport, Investiţii şi Proiecte Europene.
Nicolae Ciucă merge în Parlament să ceară învestitura fără să aibă numărul necesar de voturi, la fel cum a procedat şi Dacian Cioloş. Este un cabinet PNL-UDMR, în care apar doar câteva nume noi, cum ar fi Alina Gorghiu la Justiţie, Cătălin Predoiu la Apărare şi Nelu Tătaru la Sănătate. PSD şi USR spun că nu vor vota acest guvern.