cafea
În natură, nimic nu se pierde, totul se transformă, spunea unul dintre părinții fondatori ai chimiei moderne. Pe acest principiu, o companie din Belgia dă o nouă viață cafelei folosite. O transformă întâi în ciuperci comestibile, iar apoi în material izolant pentru clădiri.
Cafeaua va fi tot mai scumpă. Care sunt explicațiile creșterii prețului
Cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi, ne-ar putea costa şi mai mult. Importătorii anunţă creşteri de preţ cu până la 20% în lunile următoare din cauza costurilor tot mai mari cu transportul și cu achiziţia materiei prime. Și procesatorii locali spun că sunt nevoiți să scumpească marfa din cauza cheltuielilor în creștere.
Cele mai comandate mâncăruri din anul 2021: burgeri, pizza și șaorma. Joia se cumpără cea mai multă cafea, iar duminica este ziua de desert
Șaorma, pizza şi cartofii prăjiţi au fost şi anul trecut în topul preferinţelor românilor care au comandat mâncare prin aplicaţiile de livrare. Restaurantele, deşi funcţionează la capacitate redusă, au comenzi foarte multe, datorită acestor aplicaţii online, arată o analiză recentă. Însă, medicii ne avertizează asupra consecinţelor grave pe care le poate avea consumul excesiv de astfel de alimente.
Experții cercetează perspectivele pentru recolta de cafea din Brazilia în 2022. Preţurile se apropie de maximumul ultimilor 10 ani
Experţii care lucrează pentru marile firme de trading au început să bată drumurile de ţară din statul brazilian Minas Gerais, centrul producţiei de cafea din Brazilia, pentru a verifica perspectivele pentru recolta din 2022, tocmai într-un moment în care preţurile se apropie de maximumul ultimilor 10 ani, transmite Reuters.
Preţurile la cafeaua arabica sunt la cel mai ridicat nivel din utimul deceniu
Cotaţiile la cafeaua arabica au crescut miercuri, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, pe fondul înmulţirii semnalelor privind recoltele slabe ai principalilor producători, Brazilia şi Columbia, transmite Bloomberg.
LUMEA AZI Cafea sustenabilă, creată în laborator. Plantațiile sunt considerate poluante, pentru că se folosesc pesticide și se defrișează păduri
O altă vinovată pentru poluarea planetei este... cafeaua! Plantațiile de cafea sunt considerate a fi extrem de poluante, din cauza pesticidelor folosite la culturi și din cauza defrișărilor operate pentru mărirea producției.
Budapesta: Patroana unui restaurant, arestată după ce un turist a primit o notă de 600 de euro pentru o cafea
Poliţia din Ungaria este pe urma patronilor de restaurante şi baruri din Budapesta care percep sistematic preţuri exorbitante turiştilor, informează DPA.
Ziua Internațională a Cafelei. Celebritățile și cafeaua, istorii și ritualuri
Rece, fierbinte, decafeinizată, cu diferite arome, instant, filtru sau ibric, cafeaua şi lunga sa istorie sunt sărbătorite astăzi, de Ziua Internaţională a Cafelei.
Ca urmare a schimbărilor climatice, fermierii americani au început să cultive cafea
Fermierul David Armstrong tocmai a terminat de plantat ceea ce ar urma să fie cea mai interesantă plantă pe care familia sa a cultivat-o începând din anul 1865, 20.000 de arbori de cafea, informează Reuters.

