călătorie

Parlamentul bulgar a votat vineri, după o dezbatere aprinsă, o decizie care permite desfăşurarea armatei pe străzi pentru a ajuta la punerea în aplicare a măsurilor de combatere a coronavirusului, cu un mandat de a folosi forța fizică în cazul în care aceasta este absolut necesar, potrivit Reuters.
Un pasager mai puţin obişnuit. O broască ţestoasă adusă în Irlanda în timpul furtunii Lorenzo se întoarce acasă cu avionul
O broască ţestoasă care a ajuns pe ţărmul irlandez după o furtună puternică se întoarce acasă, în apele calde din Canare.
Vacanţă de lux la Mamaia. O mie de euro, cazare și servicii, pe zi
Dorința de a petrece un sejur de 5 stele pe litoralul românesc îi determină pe mulți turişti să scoată din buzunare mii de euro numai pentru cazare. Amatorii de lux preferă zona de nord a stațiunii Mamaia, unde camerele se închiriază şi cu o mie de euro pe noapte. Cei care îşi permit să plătească, pentru o noapte pe litoralul românesc, prețul unei croaziere sau a unei vacanțe într-o zonă exotică sunt, în general, străini.
Stațiunea Mamaia, preferata turiștilor în sezonul estival
Vacanța la malul mării nu înseamnă numai bronz. Cei care și-au luat mai multe zile de vacanță au timp să admire toate atracțiile zonei. Stațiunea Mamaia este și de data aceasta preferată turiștilor în sezonul estival. Turiștii care vin se pot bucura de plimbarea cu telegondola pentru o amintire extraordinară.
Înconjurul lumii într-o maşină de epocă. O româncă şi un german au pornit într-o călătorie care va dura 2 ani
S-au cunoscut acum 12 ani pe un vas de croazieră și au rămas împreună. Așa începe povestea unei românce cu un german, amândoi pasionați de călătorii. Mădălina şi Chris și-au propus să ducă la capăt un proiect ambițios. Au pornit să facă înconjurul lumii, în următorii doi ani, cu o maşină de epocă, fabricată în 1971 şi care are toate piesele originale.
Călătorie în jurul lumii cu ... Tico
La ce maşină vă gîndiţi atunci cînd se pune problema să porniţi în jurul lumii? Cu siguranță, la un model 4x4 sau, în orice caz, o mașină încăpătoare, în care să puneți toate bagajele. Ei bine, un tată și fiul său vor porni luna viitoare într-o expediție curajoasă...într-un Tico. Cei doi vor parcurge 25.000 de kilometri prin Europa, Asia și Africa în micuța mașină.

MAE a emis două atenționări de călătorie pentru Grecia şi Portugalia
Două atenționări de călătorie au fost emise de ministerul român de Externe pentru Grecia şi Portugalia. În Portugalia este stare de alertă până duminică din cauza unei greve a transportatorilor de combustibili.
Salina Turda a primit două stele Michelin în celebrul ghid de călătorie
Salina Turda primește o nouă recunoaștere internațională. A fost inclusă în Ghidul Verde Michelin, care cuprinde obiective turistice recomandate vizitatorilor din întreaga lume.

Toate trenurile au întârzieri din cauza accidentului de duminică pe ruta Craiova-Caracal
Trenurile au luni o întârziere medie de două ore, întrucât circulația pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga rețea feroviară. Purtătorul de cuvânt al CFR Călători explicat că multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele, astfel se înregistrează întârzieri în întreaga reţea de trenuri de călători.