Veşti bune de la meteorologi. Temperaturile aerului vor creşte începând de miercuri. Vom avea multe zile cu soare în octombrie

Temperaturile aerului vor creşte începând de miercuri urmând să ajungă, în a doua parte a săptămânii viitoare, chiar şi la 25 de grade în Lunca Dunării, potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu. Aceasta a arătat, de asemenea, că pe parcursul lunii octombrie vor fi multe zile cu soare şi temperaturi ridicate.

Cod galben de caniculă în majoritatea regiunilor, marţi. Instabilitate atmosferică în toată ţara, de miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă ce va persista pe tot parcursul zilei de 13 august, în peste trei sferturi din ţară, dar şi o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, ce va intra în vigoare de miercuri dimineaţa, notează Agerpres.

Vin zile de foc. Maximele termice vor atinge 38 de grade la umbră

Luna lui Cuptor s-a mutat în august. Aerul fierbinte ne va arde și mai tare, mai ales că indicele de disconfort termic la amiază va fi extrem de ridicat. Caniculă a fost și astăzi, mai ales în jumătatea de sud a țării, unde mercurul din termometre a sărit bine de 35 de grade Celsius.

Meteorologii anunță vreme caniculară luni. Marți, temperaturile scad

Temperaturile vor atinge în cursul zilei de luni valori caniculare. Cele mai ridicate vor fi înregistrate în Lunca Dunării, în Oltenia și Muntenia. Meteorologii anunță că marți temperaturile vor scădea, pentru ca apoi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.