camera deputaţilor
Noul Parlament şi-a început activitatea. Primul pas, etapele procedurale: validarea mandatelor pentru noii senatori şi deputaţi şi abia după aceea depunerea jurământului. Disputele au apărut însă din prima zi oficială de lucru. În timp ce unii aleşi au făcut apel la responsabilitate şi respectarea măsurilor, alţii s-au remarcat, din nou, prin lipsa ori purtarea incorectă a măştii.
Camera Deputaților: S-a deschis Centrul de primire pentru deputații nou aleși
Centrul de primire pentru deputaţii nou aleşi (legislatura 2020 - 2024) s-a deschis sâmbătă, la ora 9,00, la sala "Al. I. Cuza", nivel P1, şi va funcţiona zilnic, până la ora 17,00, până pe 22 decembrie, a informat Camera Deputaţilor.
Kelemen Hunor: Preşedinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor să revină formaţiunilor care nu vin cu premierul
UDMR apreciază că propunerile de premier făcute de PNL sunt bune, dar precizează totodată că celelalte două funcţii în stat - de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor - trebuie să revină formaţiunilor care vor forma coaliţia de guvernare alături de liberali, coaliţie în care "înţelegerea trebuie să fie pe linie", a declarat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
Se caută prim ministru. Președintele desemnează orice nume susținut de o coaliție, PNL merge cu două variante la negocieri, USR PLUS respinge varianta Orban premier
Ultima mutare a PNL: două variante de premier. Asta, în urma neînțelegerilor în negocierile cu partenerii de coaliție. Conducerea liberalilor a votat în unanimitate două propuneri: Florin Cîțu premier și Ludovic Orban șef la Camera Deputaților sau Ludovic Orban premier și Florin Cîțu șef la Senat. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că e gata să desemneze pe oricine va fi susținut de o coaliție guvernamentală care să aibă majoritate în noul parlament. Însă USR PLUS respinge varianta Orban-premier, pe motiv că nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare reformistă.
Ludovic Orban: Reiterez solicitarea către partenerii noştri să ne respectăm reciproc, să evităm declanşarea unui război mediatic
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că înţelegerea cu partenerii de negociere pentru formarea unui guvern de a nu comunica decât în comun nu a fost respectată şi le-a solicitat acestora respect reciproc şi să evite "declanşarea unui război mediatic prin declaraţii publice".
USR PLUS: Un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta
USR PLUS susţine varianta nominalizării lui Dacian Cioloş sau a lui Florin Cîţu pentru funcţia de prim-ministru, dar consideră că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban "nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta".
Ludovic Orban: Mergem la negocieri cu două variante. PNL vrea să propună premierul și șefia uneia dintre Camere
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit miercuri seara în sistem de videoconferință, pentru a discuta dacă Ludovic Orban va fi propus pentru a fi premier desemnat din partea liberalilor. Șeful liberalilor a făcut declarații la finalul ședinței.
Camera Deputaţilor: Pedeapsă cu amendă în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală, dacă se achită prejudiciul
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care modifică Legea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, stabilind că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul. S-au înregistrat 195 voturi pentru, 72 împotrivă şi 19 abţineri.
Negocierile politice sunt în impas și vor fi reluate de PNL, USR-PLUS și UDMR. Dan Barna l-a propus pe Cătălin Drulă la șefia Camerei Deputaților
În plin blocaj pe împărțirea primelor funcții în stat în cadrul coaliției, Dan Barna face o mișcare controversată: renunță la ideea de a fi președintele Camerei Deputaților, dar le cere lui Ludovic Orban și Kelemen Hunor să îi urmeze exemplul. Ieșirea publică a copreședintelui USR-PLUS i-a iritat pe cei doi viitori parteneri, care spun că totul se negociază în interiorul coaliției.

