PNL a depus listele cu candidaţii la alegerile parlamentare

Liberalii au depus la Biroul Electoral Central listele cu candidaţii la alegerile parlamentare. 15 dintre miniştrii Guvernului Orban se regăsesc pe locuri eligibile, inclusiv ministrul Sănătaţii, Nelu Tătaru, şi al Apărării, Nicolae Ciucă.

Camera Deputaţilor: Personalul didactic medico-farmaceutic beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază

În spitale, ambulatorii sau în alte unităţi, după caz, se pot desfăşura activităţi de învăţământ medico-farmaceutic postliceal, universitar şi postuniversitar, iar personalul medico-farmaceutic beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, au decis, marţi, deputaţii. Au adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, relatează Agerpres.

Data alegerilor parlamentare, stabilită de Parlament. Proiect adoptat în ședințe fulger

Data alegerilor parlamentare ar urma să fie stabilită de Parlament și nu de Guvern, ca până acum. Senatul și mai apoi Camera Deputaților au dezbătut și votat astăzi, în două ședințe fulger, un proiect de lege pe această temă. Inițiativa aparține PSD, ALDE și UDMR. Liberalii s-au abținut și susțin că nu este moral ca senatorii și deputații să încerce să își prelungească mandatele.