Un medic de familie din Călărași amenință că scoate din listă pacienții care refuză vaccinarea împotriva COVID-19

Afirmațiile unui medic de familie din Călăraşi care spunea că pacienţii care vor refuza să se vaccineze împotriva Covid-19 vor fi scoşi din lista sa, au provocat valuri de indignare. În timp ce reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie spun că este îndreptăţit să afirme acest lucru, cei ai Colegiului Medicilor sunt rezervaţi: nu există cadru legal pentru așa ceva.

Vaccinarea, extinsă în toate județele. De luni, imunizare în peste 300 de centre din țară

Autoritățile vor să accelereze ritmul de vaccinare împotriva COVID-19, astfel că de luni se va face imunizare în peste 300 de centre din toată România. Potrivit coordonatorului campaniei, în peste 90% dintre locurile stabilite pentru etapa 1 cadrele medicale vor putea primi prima doză de vaccin anti-COVID. Până duminică au fost vaccinate 13. 596 de persoane, doar 354 în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat în total 37 de reacții adverse ușoare.

Institutul Cantacuzino, pregătit să primească sute de mii de doze de vaccin anti-COVID

România începe, după Crăciun, cea mai amplă operațiune de vaccinare din istoria țării. Ca totul să devină realitate, a fost pus la punct un întreg sistem logistic. Depozitul central va fi la Cantacuzino și este pregătit să primească sutele de mii de doze de vaccin anti-COVID. Declarația a fost făcută de președintele Klaus Iohannis, imediat după ce a vizitat ultra-congelatoarele care mențin temperaturi de -80 de grade Celsius.