cancer de col uterin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că, începând de vineri, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura vaccinul HPV, prin prescripţii de la medicul de familie, cu reducere de 50%.
Palatul Parlamentului a fost iluminat în turcoaz, de Ziua globală de eliminare a cancerului de col uterin. Mihaela Geoană: Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare
Faţada Palatului Parlamentului a fost iluminată în turcoaz vineri seara, ca parte a evenimentelor dedicate luptei împotriva cancerului de col uterin. Camera Deputaţilor se aliniază, astfel, campaniei de conştientizare şi informare asupra prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin, desfăşurată de Fundaţia Renaşterea, organizaţie non-guvernamentală de utilitate publică ce activează în domeniul prevenţiei şi depistării precoce a cancerelor feminine. Organizaţii din întreaga lume s-au alăturat cauzei iluminând peste 100 de clădiri în turcoaz, culoarea simbol a luptei împotriva cancerului de col uterin.
Testarea Babeș-Papanicolau și vaccinarea anti HPV, armele împotriva cancerului de col uterin
Un simplu test poate salva viaţa unei femei şi o poate scăpa de trauma unui cancer. Câteva zeci de femei s-au înscris deja în prima zi de testare în unitatea mobilă a unei fundaţii care ajută femeile să îşi facă teste Babeș-Papanicolau sau mamografii.

Acord între familia Henriettei Lacks, afro-americanca ale cărei celule au revoluţionat medicina, şi o companie de biotehnologie
Familia Henriettei Lacks, o femeie afro-americană ale cărei celule au fost prelevate fără ştirea ei şi au revoluţionat apoi medicina modernă, a încheiat un acord cu firma Thermo Fisher pentru a pune capăt proceselor intentate acestei companii din domeniul biotehnologiei, au anunţat marţi avocaţii părţii reclamante, informează AFP, citată de Agerpres.
Analize gratuite pentru depistarea cancerului de col în cartierele din Iaşi
Cancerul de col uterin ucide o femeie la fiecare 2 minute în întreaga lume. În România, anul trecut au fost diagnosticate cu această boală peste 4000 de femei, dintre care aproape jumătate nu au mai putut fi salvate.
HPV, un virus care poate cauza șase cancere. Multe românce află prea târziu. Anual, boala ucide echivalentul unei localităţi din mediul rural
În fiecare zi, nouă românce află că au cancer de col uterin şi cinci se sting pentru că l-au depistat prea târziu. Într-un an, boala ucide echivalentul unei localităţi din mediul rural. Şi asta, deşi poate fi prevenită prin vaccinare şi depistată rapid. Cele mai multe cazuri sunt legate de HPV, virus descoperit la vârste tot mai tinere. Poate cauza șase tipuri de cancer.
Testări gratuite pentru depistarea cancerului mamar și de col uterin, la Bistrița
Depistarea din timp a cancerului mamar sau de col uterin poate salva vieţi. Multe femei nu-şi permit testele scumpe, dar pot profita de campaniile susţinute cu bani europeni, în toate regiunile ţării. În Bistriţa, femeile se testează în aceste zile la o unitate mobilă în curtea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Tot mai mulți părinți aleg vaccinarea anti HPV pentru fetele lor. Planul Naţional anti-Cancer: 30 la sută rata de vaccinare în 3 ani
Tot mai mulţi părinţi aleg să-şi vaccineze fetele împotriva cancerului de col uterin, care a ucis peste 1.800 de românce într-un singur an. Aproape 120 de mii au fost imunizate gratis în 2 ani şi jumătate. Iar ținta din Planul Naţional anti-Cancer, aflat în Parlament, este ambiţioasă: în 3 ani să fie imunizate 30% dintre fetele cu vârste între 11 şi 18 ani. Vaccinul lipseşte însă în tot mai multe judeţe şi dozele noi depind de banii de la buget.
Este mai uşor să previi decât să tratezi. O caravană face teste gratuite Babeș-Papanicolau în sate din nord-vestul țării
E mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi. Ca să-i convingă pe oameni să-și facă periodic analize care le pot salva viața, o caravană cu medici a pornit la drum prin satele din nord-vestul țării și face teste gratuite de prevenire a cancerului de col uterin, pentru femeile cu vârste de până la 64 de ani. Astfel de inițiative sunt însă destul de rare, pentru că România alocă puțini bani pentru prevenirea bolilor grave.