România va fi reprezentată pentru prima dată la o competiţie internaţională dedicată femeilor care au învins cancerul de sân. Anul acesta va fi în Noua Zeelandă. Acolo va merge o echipă formată din şapte supravieţuitoare care practică dragon boat ca mijloc de terapie pentru a scăpa de limfeden, boala cu care se confruntă mulţi dintre supravieţuitori. Veselia, curajul şi optimismul fetelor reprezintă o adevărată lecţie de viaţă.
Zeci de femei care au învins cancerul de sân au făcut echipă pe lacul Siutghiol din Mamaia. Au vâslit într-o barcă dragon, pe ritmuri șamanice, pentru a promova mișcarea, vitală pentru redobândirea sănătății. Echipa se pregătește să participe la o competiție internațională în Noua Zeelandă.