Valul de căldură cuprinde astăzi toată ţara. Cod portocaliu de caniculă în 11 judeţe şi Bucureşti. De sâmbătă după-amiază, vremea va deveni instabilă în vest şi sud-vest

Capitala şi alte 11 judeţe se află, pe parcursul zilei sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar temperaturile vor urca până la 41 de grade în jumătatea de sud a Olteniei şi a Munteniei. Meteorologii precizează că, din după-amiaza zilei de sâmbătă, vremea va deveni instabilă în regiunile vestice şi sud-vestice.

METEO Temperaturile vor continua sa crească, iar în unele zone se instalează deja canicula

Astăzi soarele va fi arzător, iar vremea va fi caniculară în Câmpia Romană, în Lunca Dunării și în Podișul Dobrogei, unde disconfortul termic va fi destul de accentuat. În nordul, vestul și centrul țării atmosfera va fi instabilă, iar începând cu orele amiezii vor fi ploi consistente însoțite de vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30 de l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 36 de grade.