Canotoarele Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioane olimpice la Tokyo, în proba feminină de dublu vâsle, au ocupat primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi români ai anului, alcătuit de Consiliul Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR).
Româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, medaliate cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de dublu vâsle feminin, au fost nominalizate de Federaţia Internaţională de Canotaj (World Rowing) pentru premiul de cel mai bun echipaj feminin al anului.
România ocupă locul 1 în clasamentul pe națiuni la Campionatele Europene de Canotaj la Juniori, a anunțat Ministerul Tineretului și Sportului pe o rețea de socializare.
România s-a despărţit astăzi pentru totdeauna de marele campion olimpic Ivan Patzaichin. Şi a făcut-o în lacrimi, cu gândul la decenţa şi modestia sportivului care a devenit legendă, cu bunătate în glas şi în priviri. Chiar dacă în urmă cu mai bine de 30 de ani a reuşit să învingă cu pagaia ruptă şi a scris istorie, Ivan Patzaichin a pierdut lupta cu o boală incurabilă, iar după luni de suferinţă a plecat pentru totdeauna din lumea pe care a iubit-o atât de mult. Lăsându-ne pe noi toţi mai săraci.
Sportivi și perieteni de-o viață sau doar iubitori ai sportului, continuă să aducă omagii marelui campiona Ivan Patzaichin. Campionul cu pagaia ruptă a fost răpus la 71 de ani după o grea suferință. Astăzi, Campionul a fost depus în sala cu trofee a clubului Dinamo din Capitală.
Toma Simionov își plânge fostul partener de succes în multe competiții. Ivan și Toma au în palmares două titluri olimpice, la Moscova - 1980 și Los Angeles - 1984.
Campionul cu pagaia ruptă a devenit legendă. Ivan Patzaichin a murit astăzi, după o grea și lungă suferință. Avea 71 de ani. De 3 luni era internat la Spitalul "Elias" din București, iar starea lui de sănătate se agravase în ultima lună. Lasă în urmă o moștenire uriașă sportului românesc și generațiilor viitoare.
România a cucerit două medalii de aur (la 2- masculin şi 4- feminin) şi una de bronz (8+1 feminin) în finalele Campionatului Mondial de canotaj pentru juniori disputate duminică la Plovdiv (Bulgaria).