Ministrul Eduard Novak vrea premii duble pentru medaliații olimpici

Eduard Novak a anunţat în exclusivitate la TVR că a demarat procedurile pentru dublarea primelor sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ministrul Tineretului şi Sportului vrea o finanţare  consistentă pentru federaţiile care obţin performanţe.

Canotorii români s-au întors acasă. Lipă: Canotajul încheie această ediţie a JO pe locul patru pe naţiuni, suntem pe locul doi în Europa, după Olanda şi pe plan mondial suntem după Australia şi Noua Zeelandă

Medalii, multe flori, felicitări şi mai ales momente de fericire pe Aeroportul Otopeni. Sportivele şi sportivii din lotul de canotaj, cei care au cucerit cele mai multe medalii pentru România la Tokyo au revenit acasă. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş sunt sportivele noastre de aur. Dar emoţionaţi au fost şi băieţii care au concurat la dublu rame şi au reuşit să câştige două medalii de argint. Ancuţa şi Simona ne-au spus şi un secret care le-a animat în lupta lor: atunci când nu mai poţi, de fapt mai poţi puţin.

JO TOKYO 2020 - Canotaj: România a cucerit argintul la dublu rame masculin

România a cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prin Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă. Românii au fost cronometraţi cu timpul de 6 min 16 sec 58/100, fiind devansaţi de fraţii croaţi Martin şi Valent Sinkovic, 6 min 15 sec 29/100, care au condus cursa de la un capăt la altul. Croaţii, campioni olimpici în 2016 la dublu vâsle, au două titluri mondiale la dublu rame, în 2018 şi 2019.

JO TOKYO 2020 Acasă la campioana olimpică la canotaj Simona Radiș. Părinții Maricica și Dănuț Radiș nu au mai văzut-o de un an

România strălucește la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Canotajul a adus prima medalie de aur pentru țara noastră. Au obținut-o Simona Radiș și Ancuța Bodnar la proba de dublu vâsle feminin. Reușita celor două canotoare de aur a fost dublată de succesul băieților de la patru rame masculin. Ei au câștigat la Tokyo medalia de argint. În competiție rămân însă și alte echipaje care au șanse să urce pe podiumul olimpic.