Începe să crească numărul cazurilor de infectări în zone în care epidemia a fost ţinută până acum sub control. O astfel de situație este în județul Buzău, care până de curând avea doar 20 de persoane infectate. Acum sunt peste 150. Printre cei bolnavi, și cadre medicale de la spitalul județean.
Carantina impusă în cartierul Poșta din Buzău va fi ridicată în noaptea de duminică spre luni, după ce în zonă nu au fost înregistrate noi cazuri de COVID-19. Măsura carantinei a fost impusă după ce 19 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus.
Încă o comunitate din Buzău a intrat în carantină, după ce 7 persoane, membri ai aceleași familii din localitatea Râmnicelu, au fost testați pozitiv. Măsura extremă vine și pentru că cei care au intrat în contact cu familia infectată refuză testarea. Autoritățile au închis intrările în localitate pe DN22 și le recomandă șoferilor rute ocolitoare.