Niculescu: Populaţia nu va simţi nicio schimbare în privinţa preţului plătit pentru energia electrică şi gazele naturale, până în martie. România diversifică sursele de producţie

Ştim cu toţii că Vladimir Putin foloseşte gazul rusesc ca pe o armă împotriva Occidentului şi a închis robinetul pentru unele ţări, aşa că liderii europeni caută soluţii pentru a depăşi această criză. Întrebarea este ce vom face noi şi cât de aproape suntem de scenariul privind raţionalizarea gazelor în România? La această întrebare a răspuns secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu, invitat la emisiunea Inspiră România.

Minele de cărbune vor fi închise până în 2032

Aceasta este decizia guvernului, transpusă într-o ordonanță de urgență. Minele de cărbune vor fi închise astfel treptat până în 2032. Deocamdată, mai avem nevoie de cărbune. Ministrul Energiei vorbește chiar despre investiții la Complexul Energetic Oltenia, pentru creșterea capacității de producere a energiei electrice, dar și pentru a avea o plasă de siguranță în situație de criză energetică.

Legea de renunțare la cărbune până în 2030 ar putea fi modificată. PSD: Nu se închide nimic până nu se pune altceva în loc

PSD anunţă că, în urma intervenţiei experţilor social-democraţi, Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie îndeplinite două criterii, şi anume nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc, iar ceea se închide nu se desfiinţează, ci intră în conservare.

Europa se pregătește pentru lunile de iarnă. Olanda face stocuri de gaze, Austria, Germania și Grecia se reorientează spre cărbune

Statele europene îşi fac deja provizii de gaz pentru lunile de iarnă, în condiţiile în care Rusia a început să întrerupă sau să reducă livrările. Germania şi Olanda au început deja să facă stocuri şi îndeamnă populaţia la un consum moderat de energie. Grecia rămâne aproape o săptămână fără gazul din Rusia, din cauza lucrărilor de întreţinere a conductei TurkStrem. Însă guvernul de la Atena ia deja măsuri pentru a compensa o eventuală criză a gazului şi apelează la cărbune. La fel şi Germania sau Austria, care redeschid vechile centrale pe cărbune.

The other war. From starvation to regime overthrow. George Friedman: We have two wars – the war from Ukraine and the economic war with Russia. I expect the economic war with Russia to decide in the end

How seriously affected is the goods market at a worldwide level by the war from Ukraine and by the sanctions imposed to Russia? Will the sanctions lead to the capitulation of Russia? “The economic war with Russia has created some instability over the world, on many markets, including the goods market. And this is the war that will decide in the end what will happen next,” says the famous analyst, George Friedman. The founder of Geopolitical Futures Organization together with the geopolitical analyst Antonia Colibășanu and the director of analysis Allison Fedirka drew, in a debate, the attention over the chain of effects, out of which social riots can be the last ring, as it had previously happened in history. The discussion took place in the GPFClub, where the experts of the company talk to their premium customers.

Celălalt război. De la foame la răsturnări de regimuri. George Friedman: Avem două războaie - lupta din Ucraina și războiul economic cu Rusia. Războiul economic cu Rusia mă aștept să decidă în final

Cât de serios este afectată piața mărfurilor pe plan mondial de războiul din Ucraina și de sancțiunile impuse Rusiei? Vor duce sancțiunile la capitularea Moscovei? "Războiul economic cu Rusia a creat o instabilitate pe tot globul, pe multe piețe, inclusiv în privința mărfurilor. Și acesta este războiul care mă aștept să decidă în final ce se întâmplă", spune renumitul analist George Friedman. Fondatorul organizației Geopolitical Futures a atras atenția într-o dezbatere online, alături de analistul geopolitic Antonia Colibășanu și de directorul de analize Allison Fedirka, asupra lanțului de efecte, din care revoltele sociale pot constitui ultima verigă, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul istoriei. Discuția a avut loc în cadrul ClubGPF, unde experții companiei stau de vorbă cu clienții premium.

The other war. From hunger to toppling governments. George Friedman: We have two - the fighting in Ukraine and the economic war against Russia. It's the economic war against Russia I suspect that’s going to in the end decide

How bad are global commodities markets affected by the war in Ukraine and by the sanctions imposed to Russia? Will the sanctions get Russia to capitulate? "The economic war against Russia has created worldwide instability in many markets, but also commodity markets. And it’s that war I suspect that’s going to in the end decide what happens" says the world known analyst George Friedman. The founder of Geopolitical Futures organization has pointed out in an online debate with the geopolitical analist Antonia Colibasanu and the director of analysis Allison Fedirka on the chain of effects, where social movements can constitute the last ring, as it has happened in the course of history.