Carnea de porc, tot mai scumpă. Prețurile vor crește chiar și cu 40 la sută, spun specialiștii

Vești îngrijorătoare pentru românii care și așa își dau aproape tot salariul pe mâncare: carnea de porc se va scumpi cu 40 la sută sau chiar mai mult în perioada următoare. De vină e pesta porcină, dar mai e un motiv: China cumpără cantități foarte mari, așa că rămâne mai puțină marfă pe piață. Iar după carnea de porc, urmează scumpiri și la pui.

Ciobanii preferă să vândă mieii la export din cauza condițiilor drastice de sacrificare și de comercializare

Cu 4 săptămâni înainte de Paști, crescătorii de oi spun că mieii vor fi numai buni de sacrificat, doar că prețul lor ar putea fi mai mare. Chiar și așa, ciobanii tot au nemulțumiri legate de condițiile drastice de sacrificare, dar și de comercializare. În consecință, preferă să vândă animalele vii, la prețuri mai mici. Carcasa poate ajunge până la 25 de lei kg.

Produse din carne de porc confiscate. Alimentele proveneau din Ungaria și nu puteau fi comercializate în alte țări europene

Aproape două mii de kilograme de produse din carne de porc au fost confiscate dintr-un depozit din Timișoara. Inspectorii locali ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au verificat depozitul și au descoperit că produsele respective proveneau din Ungaria şi nu aveau ștampila corespunzătoare comerțului intracomunitar. Cosmin Jitariuc de la TVR Timișoara are mai multe informații despre anchetă.

Care sunt cele mai falsificate alimente. Le consumăm frecvent şi ne îmbolnăvesc în timp

Produsele din ziua de astăzi sunt cu uşurinţă falsificate, iar unii producători nu au nicio mustrare de conştiinţă când fac acest lucru. Cafeaua măcinată, mierea de albine, uleiul de măsline, mezelurile şi chiar untul sunt câteva dintre cele mai falsificate alimente care se regăsesc cu regularitate în alimentaţia noastră, scrie BrightSide.