Regina Mamă Elena a fost filmată prima oară în România în octombrie 1920, la Brașov. Imagini inedite, care nu au mai fost difuzate până acum

Regina Mamă Elena a murit în urmă cu 37 de ani, în Elveția, în timp ce se afla în ultimul exil. Este una dintre reginele României a cărei memorie nu a fost recuperată după 1989, deşi este singura regină a Europei care a fost declarată "drept între popoare" de Institutul Yad Vashem, după ce a salvat mii de evrei. Televiziunea Română începe o campanie de reportaje care vor fi difuzate până în 20 Octombrie, din care vom afla adevărata poveste a Reginei Elena, ceea ce ne-a lăsat ea până astăzi şi nu se ştie. Sunt imagini deosebit de preţioase, inedite, din România şi din străinătate, care nu s-au mai difuzat până astăzi, unele dintre ele filmate chiar de Regele Mihai.

Dictatura regală. Carol al II-lea a fost nevoit să renunțe la tron după ce România Mare e ciopârțită

Cei 10 ani de domnie ai lui Carol al II-lea au fost plini de lupte politice, de scandaluri şi asasinate. Lumea se pregătea pentru Al Doilea Război Mondial, peste tot în Europa apăreau dictaturi. Iar Carol a mers şi el pe aceeaşi cale, a regimurilor totalitare. Finalul domniei este marcat de dictatura personală, dar şi de pierderea, în câteva luni, a unei treimi din teritoriu.

Moment istoric la Curtea de Argeș. Osemintele Regelui Carol al II-lea au fost reînhumate în Noua Catedrală Regală

Momente istorice la Curtea de Argeş. Rămăşiţele Regelui Carol al II-lea au fost înhumate în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, la 66 de ani de la moartea sa. Ceremonia militară şi religioasă a avut loc în prezenţa membrilor Familiei Regale. A lipsit însă Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. A respectat astfel decizia Regelui Mihai, care a refuzat să fie prezent, acum 16 ani, la repatrierea osemintelor tatălui său. Din 2003 şi până acum, rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea au fost depuse într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş. TVR a transmis în direct şi în exclusivitate ceremoniile de reînhumare.

Ceremonie pentru Regele Carol al II-lea la Curtea de Argeș. TVR a filmat în exclusivitate

Ceremonie emoţionantă la Curtea de Argeş. La 16 ani după ce au fost aduse în ţară, rămăşiţele pământeşti ale fostului suveran Carol al II-lea vor fi mutate în Catedrala Regală. Este locul unde sunt înmormântaţi şi Regele Mihai, şi Regina Ana. Ceremonialul a fost filmat în exclusivitate de TVR. Imaginile le veti putea vedea la Telejurnale.

După 30 de ani de aşteptare, osemintele Regelui Carol al II-lea își vor găsi liniștea la Curtea de Argeș. TVR va transmite în direct ceremonia

Carol al II-lea şi-a dorit să fie adus în ţara lui atunci când va cădea comunismul. La moartea sa, în urmă cu 66 de ani, a avut parte de ceremonii naționale chiar dacă era în exil. Portugalia i-a acordat toate onorurile pentru că era rudă cu monarhii acelei ţări. Osemintele Regelui au aşteptat 30 de ani să îşi găsească liniştea.