Prof. univ. dr. Viorel Jinga: La maratonul vaccinării din București, cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" vor răspunde întrebărilor cu privire la vaccinare

În maratonul vaccinării care se va desfășura la București, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională sunt implicați  1200 de voluntari - medici, asistente, studenți la medicină. La centrele de vaccinare vor fi și prezenți și specialiști, cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" care vor răspunde întrebărilor persoanelor care nu s-au hotărât să se vaccineze sau au anumite suspiciuni cu privire la vaccinare.

Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi ca medicul Mircea Beuran să rămână în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

135 de ani de la moartea medicului Carol Davila, întemeietorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie

Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, cunoscut ca întemeietor al Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, s-a născut la 8 aprilie 1828 la Parma, în Italia. Astfel sunt menţionate data şi locul naşterii, precum şi numele la naştere (Carlos Antonio Francisco Davila) al celebrului medic în diploma de bacalaureat în ştiinţele fizice, eliberată în anul 1850 la Rennes, potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila'' (autor: G. Brătescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1979).