casa Iuliu Maniu
Casa lui Iuliu Maniu din satul Bădăcin, judeţul Sălaj, este restaurată aproape complet. După patru ani de la lansarea campaniei de strângere de fonduri, s-au aprins luminile în încăperile ce găzduiau odată politicieni şi patrioţi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. Lucrările de restaurare au costat mai puţin decât se estimase iniţial, iar preotul paroh care a iniţiat campania de strângere de fonduri speră ca la toamnă să inaugureze monumentul.

