Miercuri, ziua "revoluției fiscale". Confirmări cu economie de cuvinte, schimbări majore, previziuni și incertitudini

După câteva ezitări, cabinetul Mihai Tudose va adopta miercuri o serie de schimbări fiscale majore, cu impact pentru toată lumea: angajat, companie, autorități locale. Ordonanța de urgență este pe ordinea de zi, a declarat premierul, deși luni dezmințea acest lucru. Ședința de miercuri este așteptată cu maxim interes și de Banca Națională a României. Guvernatorul deja prognozează o inflație peste cea estimată inițial, cu un vârf în primul trimestru al anului viitor.

Revoluția fiscală, creșteri și măriri. Guvernul anunță schimbări majore pentru anul viitor

2018 îi întâmpină cu brațele deschise pe români. Guvernul anunță măsuri revoluționare, care, la prima vedere, vor aduce bunăstare: scad impozitele, crește salariul minim, crește și pensia minimă. Doar Comisia Europeană și câțiva analiști sunt îngrijorați de posibilele riscuri ale aceste terapii de șoc, prevestind un eșec economic pe termen lung. A comentat subiectul invitatul lui Claudiu Lucaci la Ultima Ediție, Cristian Socol, profesor la ASE.

Contradicții pe tema contribuțiilor din salarii. Finanțele îl contrazic pe premier

Guvernul joacă alba-neagra cu dările. De la o zi la alta, mesajele legate de contribuţiile pe salarii se schimbă, în funcţie de cine preia microfonul. După ce premierul a zis că nimic nu se modifică, Finanţele îl contrazic. Între timp, analiştii şi reprezentanţii sindicatelor trag semnale de alarmă: salariile vor scădea şi multe firme vor da faliment, dacă modificările nu sunt bine gândite şi aplicate.

Ministerul Finanțelor îl contrazice pe premierul Mihai Tudose și anunță mutarea contribuțiilor sociale la angajați

Poziţia guvernului în legătură cu mutarea contribuţiilor pe salarii se schimbă de la o zi la alta. Acum, Finanţele îl contrazic pe premier şi anunţă trecerea CAS şi CASS la angajat. Totuşi, angajaţii ar urma să primească acelaşi salariu net. Sindicaliştii avertizează însă că salariile vor scădea, dacă modificările nu sunt aplicate corect.

Taxe "full" pentru muncă la jumătate. Contractele part-time, impozitate la nivelul salariului minim pe economie

Statul dă cu o mâna şi ia cu două. După ce a promis predictibilitate, guvernul a introdus taxe mai mari pentru companiile care au angajaţi cu jumătate de normă. Guvernanţii motivează că prin această decizie vor elimina munca la negru. Specialiştii susţin însă că noul sistem de calcul nu va face altceva decât să îi lase şomeri pe cei care au contracte part-time.

Contribuții sociale mai mari pentru angajat. Modul de calcul se schimbă, dar salariul net rămâne același

Contribuţiile sociale trec de anul viitor din sarcina angajatorului, în sarcina angajatului. Măsura dorită de Guvern a creat nelinişte atât în mediul de afaceri, cât şi în rândul cetăţenilor care se tem fie că vor rămâne cu mai puţini bani în mână, fie că vor avea de făcut mai multe drumuri pe la ghişeul de taxe şi impozite. Specialistii spun ca mult discutata schimbare nu se va resimţi de fapt nici în buzunarul angajatului, nici în al patronului.