Omagii Regelui Mihai, la Castelul Peleș. Iohannis: A plecat dintre noi un lider veritabil. A reprezentat Țara cu onoare, curaj şi patriotism

Sicriul Regelui Mihai a fost dus pentru câteva ore la Castelul Peleş, locul de suflet al Majestăţii Sale. Mai mulţi oficiali i-au adus un ultim omagiu și au prezentat condoleanțe Familiei Regale. Au ajuns acolo preşedintele ţării, Klaus Iohannis, fostul președinte Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, dar şi multe alte personalităţi şi oficiali din ţară şi străinătate.

Flori și lumânări pentru Regele Mihai la castelele Peleș și Săvârșin, la Catedrala din Timișoara, la Curtea de Argeș și în Capitală

România este îndoliată după moartea Regelui Mihai. Țara întreagă se pregătește să-l primească înapoi pentru totdeauna pe fostul suveran și să-l conducă pe ultimul drum. Ultimul monarh din țările Europei de Est avea 96 de ani. Se încheie astfel un capitol zbuciumat al istoriei. După moartea sa, principesa Margareta devine oficial regina României.

Catedrala Mitropolitană din Timișoara, ctitorită de Regele Mihai

Un loc de reculegere în memoria Regelui Mihai a fost amenajat și la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Lăcaşul de cult a fost sfinţit acum 71 de ani în prezenţa Majestăţii Sale. Despre legătura Regelui Mihai cu Timişoara ne vorbeşte Ana Maria Chevereşan.

Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeș

Ultimul rege al României îşi va dormi somnul de veci în Necropola Regală de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. Se va odihni lângă Regina Ana, cea care i-a stat alături mai bine de 70 de ani. Vlad Ungar este la Curtea de Argeş.

Noaptea albă a muzeelor a scos din case mii de oameni din toată ţara

Instituţiile s-au pregătit cu tururi ghidate şi spectacole inedite. Mai peste tot, au fost cozi. Chiar şi copiii au stat cuminţi la rând ca să viziteze Muzeul Antipa. Iar amatorii de senzaţii tari au făcut o plimbare nocturnă prin Cimitirul Bellu. E al 13-lea an când în România se organizează Noaptea muzeelor.