Şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, a sosit luni în oraşul sirian Alep, pe fondul criticilor legate de întârzierea furnizării ajutoarelor internaţionale pentru populaţia din nordul Siriei în urma cutremurelor devastatoare care au lovit regiunea în urmă cu o săptămână, transmite DPA, citată de Agerpres.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat vineri Occidentul că ''politizează'' situaţia din Siria, pe fondul dezbaterii privind impactul sancţiunilor Vestului asupra ajutorului acordat sirienilor sinistraţi în urma cutremurelor devastatoare de luni, transmite EFE, care aminteşte că acest ajutor ajunge ''cu ţârâita'' în zonele controlate de opoziţia siriană.