Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a fost arestat în Italia

Fostul președinte catalan Carles Puigdemont a fost arestat de polițiștii italieni la sosirea pe Aeroport, în Sardinia. Acesta a fugit de justiția spaniolă în 2017, după organizarea ilegală a referendumului pentru independența Cataloniei, și s-a autoexilat în Belgia. Urmează ca autoritățile italiene să se pronunțe astăzi dacă liderul separatist va fi extrădat în Spania sau eliberat.

NATO și UE sprijină Madridul în criza catalană. România îşi reafirmă sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei

NATO şi Uniunea Europeană au avut mesaje clare de sprijin pentru guvernul de la Madrid. Alianţa Nord Atlantică spune despre Catalonia că reprezintă o problemă internă care trebuie rezolvată de Spania în cadrul ordinii constituţionale. Iar Uniunea Europeană a anunţat răspicat că nu va recunoaşte independenţa Cataloniei. România respinge ferm declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei, precizează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Catalonia, prima zi sub tutela directă a Madridului. Liderul separatist demis îi îndeamnă pe oameni să se opună pașnic

Conducerea politică a Cataloniei a fost demisă, iar provincia a intrat sub tutela directă a Madridului. Guvernul spaniol a luat primele măsuri de administrare directă a Cataloniei, după ce ieri parlamentul de la Barcelona a proclamat ilegal independenţa provinciei. În prima sa reacţie, liderul separatist îi îndeamnă pe oameni să aibă răbdare şi să se opună în mod paşnic deciziilor venite de la Madrid.

Catalonia nu renunță. Sute de persoane au manifestat în sprijinul guvernului regional

Catalanii li se opun în continuare autorităţilor spaniole şi ies în stradă. Chiar dacă manifestaţiile nu au amploarea de săptămânile trecute, sunt aşteptate noi proteste. Sute de manifestanți s-au adunat în fața sediului guvernului secesionist de la Bacelona ca să sprijine autonomia regiunii. Liderul catalan Carles Puigdemont a refuzat să mai dea explicații în Senatul Spaniei și Guvernul de la Madrid se pregătește să-l demită și să preia administrarea directă a Cataloniei.

Independență doar pe hârtie. Reacții după ce Declarația adoptată de parlamentul Cataloniei a fost suspendată pe loc

Secesioniștii catalani au semnat marți seară la Barcelona o declaraţie de independenţă care, însă, a fost suspendată pe loc. Gestul nu are valoare juridică, dar guvernul de la Madrid a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Miniştri, în timp ce amânarea separării de Spania i-a dezamăgit pe unii catalani. Cu amănunte, corespondentul nostru Felix Damian.