Tensiune accentuată în Spania. Zeci de persoane au manifestat în Catalonia în sprijinul polițiștilor spanioli

Secesioniștii catalani vor să dezbată rezultatul referendumului de independență în Parlamentul regional, chiar dacă sesiunea a fost suspendată de Curtea Constituțională. Guvernul spaniol vrea să oprească declararea independenței, iar catalanii care se consideră spanioli încep să iasă în stradă. O corespondență din Spania, de Felix Damian.

Spanioli împotriva referendumului pentru independența Cataloniei.Sistemul electronic de numărare a voturilor, blocat.Avertizare de călătorie

Spaniolii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară împotriva referendumului ilegal pe care autorităţile din Catalonia au de gând să-l organizeze duminică. Manifestanţii au scandat lozinci împotriva mişcării de independenţă chiar în faţa clădirii guvernului regional de la Barcelona, unde poliţia a fost nevoită să impună ordinea. Tocmai din cauza acestor demonstrații, Ministerul Afacerilor Externe le transmite cetățenilor români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei să fie prudenți.

Școli din Barcelona ocupate de familii cu copii care vor să le menţină deschise până în ziua referendumului ilegal de independență

Sute de persoane au dormit în şcoli şi în centre sociale din Catalonia înaintea referendumului de mâine, când locuitorii sunt chemaţi să voteze pentru separarea regiunii de Spania. Ministerul spaniol de Interne a mobilizat efective suplimentare de poliţişti la Barcelona, în timp ce poliţia regională evită să ducă la îndeplinire deciziile justiţiei de închidere a secţiilor de votare. Care este atmosfera, aflăm de la trimisul nostru special, Felix Damian.

Guvernul Cataloniei nu renunţă la organizarea Referendumului de Independenţă

Guvernul Cataloniei nu renunţă la organizarea Referendumului de Independenţă din 1 octombrie, chiar dacă justiţia spaniolă a început acţiuni legale împotriva organizatorilor. Mai mult decât atât, liderii secesionişti au lansat joi seară campania electorală pentru acest scrutin şi au transmis o scrisoare Regelui Spaniei, în care cer negocierea unui referendum legal în Catalonia.

Crește tensiunea în Spania. 700 de primari care susțin referendumul ilegal din Catalonia au fost chemați de procurori la discuții

Creşte tot mai mult starea de tensiune dintre statul spaniol şi administraţia regiunii autonome Catalonia. 700 de primari care susţin organizarea referendumului ilegal din 1 octombrie au fost chemaţi la discuţii de procurori. Între timp, executivul catalan trimite scrisori pentru formarea comisiilor electorale. Corespondentul nostru, Felix Damian, are detalii.

Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat înființarea republicii catalane. Tenismenul Rafael Nadal, printre spaniolii îngrijorați

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat o lege de înfiinţare a republicii catalane, lege aprobată de parlamentul de la Barcelona, dominat de secesionişti. Pe 1 octombrie, catalanii au fost convocaţi la un referendum pentru independenţă - cu toate că scrutinul este ilegal şi nu este acceptat de guvernul de la Madrid. Cu amănunte, corespondentul nostru, Felix Damian.