centrală cernavodă
A fost vijelie de cod roşu în Dobrogea. Vremea rea a făcut ravagii, iar autorităţile au emis mesaje RO-ALERT. Vântul a depăşit 100 de kilometri pe oră, sute de copaci au fost puşi la pământ, multe localităţi au rămas fără curent electric, iar porturile au fost închise. Furtuna din județul Constanța a pus în dificultate Sistemul Energetic Național. La un moment dat, a existat un deficit de 1.700 de megawaţi, după ce reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat, iar eolienele s-au oprit din cauza vântului puternic. Duminică la prânz, în județul Constanța, 80 de localități nu aveau energie electrică.
Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă seara din cauza vântului puternic, de cod roșu. Și turbinele eoliene au început să se oprească. Echilibrarea sistemului energetic național este sub control cu sprijinul Hidroelectrica
Societatea Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de sâmbătă, din cauza condițiilor meteo. Deconectarea s-a produs în condiții de siguranță. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețelele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate, atrage atenția ministerul de resort, într-un comunicat transmis sâmbătă seara.
Sebastian Burduja: Cele două noi reactoare nucleare ar urma să coste aproximativ şapte miliarde de dolari
Cele două noi reactoare pe care le are în vedere compania Nuclearelectrica ar urma să coste cel puţin 6,5 miliarde de euro (7,29 miliarde de dolari), a declarat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un interviu pentru Reuters.
Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat acordul de colaborare pentru construirea unui reactor modular mic în România
Directorul executiv al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, şi preşedintele şi directorul general al NuScale Power, John Hopkins, au semnat la Glasgow documentele oficiale ale acordului pe baza cărora cele două companii vor coopera pentru construcţia unui reactor nuclear modular de mici dimensiuni (Small Modular Reactor - SMR) în România.
UPDATE România va include, până în anul 2028, reactoare modulare mici în sistemul național de producere a energiei
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întrevedere cu reprezentantul special al președintelui SUA pentru climă, John Kerry, în marja conferinței ONU de la Glasgow. Iohannis și Kerry au anunțat un pas concret în efortul reciproc de reducere a emisiilor din sistemele energetice. Și Casa Albă a precizat că România va include în sistemul național de producere a energiei reactoare modulare mici până în 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil.
NUCLEARELECTRICA | Construcția reactoarelor 3 și 4 va costa șapte miliarde de euro, iar șantierul se va deschide în 2024
Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va costa şapte miliarde de euro, iar decizia de investiţii şi mobilizarea de şantier este estimată pentru anul 2024, a declarat, marţi, Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferinţă de profil.
Ministrul Economiei, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Știrile TVR: Un consorțiu euroatlantic pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Decizia de investiție, în prima parte a anului viitor
SUA s-au angajat să contribuie la construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala de la Cernavodă și la retehnologizarea unității 1. Va fi un consorțiu euroatlantic. La Washington a fost parafat acordul între guvernele român și american și un Memorandum prin care se asigură finanțarea de miliarde de dolari. Pe de altă parte, ambasadorul SUA în România s-a referit și la o autostradă care să lege Constanța de orașul polonez Gdansk. Loara Ștefănescu a discutat cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, despre aceste proiecte de anvergură.
Statul solicită Nuclearelectrica să renunțe la parteneriatul cu firma chineză CGN. Ministrul Economiei a declarat la TVR motivele ruperii acordului cu chinezii
Ministerul Economiei a solicitat Nuclearelectrica, la care deţine 82,5% din acţiuni, să completeze ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor din iunie cu trei puncte referitoare la încetarea relaţiilor cu General Nuclear Power (CGN), partenerul chinez în proiectul unităților 3 și 4. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat pentru TVR motivele pentru care solicită întreruperea colaborării cu firma chineză.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la sistemul energetic
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată marți la sistemul energetic, la ora 21.31, după finalizarea lucrărilor de remediere, informează Nuclearelectrica, citată de Mediafax.
- 1
- 2

