Românii, pregătiți pentru situații de urgență. Specialiștii ISU îi vor învăţa pe oameni cum să reacţioneze până ajung pompierii

România are primul simulator pentru instruirea populației în caz de incendii sau cutremur. Este un centru mobil care va străbate țara pentru ca românii să învețe cum să reacționeze în situații de urgență. Acesta permite simularea mai multor scenarii, folosind flăcări digitale, tehnologii de recunoaştere a pericolelor şi efecte multimedia.

Un simulator de instruire a populaţiei în caz de urgență - de la un incendiu de aragaz până la cutremur - va fi deplasat în diferite locuri din țară

România are de astăzi primul simulator pentru instruirea populației în caz de incendii sau chiar cutremur. Este un centru mobil care va străbate întreaga țară pentru ca românii să învețe cum să reacționeze în situații de urgență. Simulatorul este dotat cu tehnologii de ultimă generație care recunosc pericolele transpuse prin scenarii cât se poate de reale, din care nu lipsesc "flăcările digitale" dar și alte efecte multimedia. Centrul mobil este realizat în Olanda și a costat peste 400 de mii de euro, o parte din bani fiind din donații.