Unu din trei spitale din Capitală ar fi grav avariat în cazul unui cutremur major. Centrul de transfuzie sanguină funcţionează într-o clădire ridicată înainte de Al II-lea Război Mondial

În cazul unui cutremur major, instituţii-cheie pentru salvarea vieţilor ar fi în pericol. În Bucureşti, zona cea mai expusă, o treime din spitale ar fi grav avariate, iar 12 clădiri chiar s-ar putea prăbuşi. O arată un raport al Curţii de Conturi. Şi cel mai mare centru de transfuzie sanguină ar fi în pericol. Clădirea deja are fisuri serioase. Şi nu avem o bancă naţională de sânge.