cercetare cancer
O echipă de cercetători israelieni susține că a găsit leacul pentru cancer. Este vorba pe scurt de o proteină capabilă să distrugă și cea mai mică celulă malignă. Pe de altă parte, cercetătorii din Europa au pus la punct așa numitele biobănci, unde sunt stocate țesuturi bolnave la care au acces cercetătorii de pe continent. Se urmărește astfel crearea unui algoritm care ar simplifica descoperirea unei maladii atât de teribile cum e cancerul.
O cercetare care poate salva vieți. Descoperirea unei doctorande premiate la Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"
Scapă de cancer, dar mor de inimă din cauza reacţiilor toxice ale chimioterapiei. Astfel de tragedii pot fi prevenite! A demonstrat-o în lucrarea sa de doctorat o tânără, medic cardiolog din Bucureşti, premiată la Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".