CSM: Raportul de evaluare în cazul lui Lazăr nu respectă dispozițiile legale și standardele internaționale în materia activității Ministerului Public

Secţia pentru procurori a CSM şi-a motivat avizul negativ dat în privinţa revocării procurorului general. Raportul lui Tudorel Toader nu respectă condiţiile de legalitate, este concluzia CSM. Mai mult, spun procurorii din Consiliu, Curtea Constituţională a stabilit că România trebuie să respecte recomandările MCV, iar Comisia Europeană a cerut suspendarea revocarii lui Lazăr.

Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ pentru cererea ministrului Justiţiei de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a fost audiat de Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii. A fost o ședință furtunoasă, cu schimburi de replici acide, dar și cu umor, între ministrul Justiției și procurorul general. Membrii secției au decis să dea aviz negativ cererii ministrului Justiției de revocare din funcție a lui Augustin Lazăr. Avizul este consultativ. Augustin Lazăr a contestat la Curtea de Apel Alba raportul emis de ministrul Justiţiei. Primul termen a fost stabilit pentru mâine. Lazăr a mai depus o plângere prealabilă împotriva raportului şi la Ministerul Justiţiei.