Trenul care circula pe ruta Ilva Mică – Rodna Veche, util pentru călători, nerentabil pentru CFR

Anul Nou a venit cu vești proaste pentru oamenii din Rodna Veche din Bistrița Năsăud. Trenul care făcea legătura cu Ilva Mică și Cluj-Napoca nu mai circulă. Chiar dacă abia fusese introdus vara trecută, după o pauza de 4 ani. Pentru navetiști și studenți, în special, era extrem de util. Costurile erau mult mai mici. Acum nu au altă variantă decât transportul rutier. Pentru CFR însă nu era rentabil și a scos trenul din circulație.

Pasagerii unui tren de pe ruta Suceava-București au stat două ore într-un câmp

Călătorie de coşmar pentru zeci de pasageri care au fost convinşi că trenul îi va duce la timp din Suceava la Bucureşti. Locomotiva s-a stricat, iar oamenii au fost nevoiţi să aştepte două ore în câmp, până când angajaţii CFR au rezolvat problema. Aşa că în loc să ajungă în Capitală în jurul orei trei după-amiază, au sosit abia în urmă cu puţin timp. Andreea Anghel a stat de vorbă cu ei, în Gara de Nord.