Scandal în Gara Eforie. CFR a emis prea multe bilete pentru un tren cu un singur vagon

Sute de turiști și-au încheiat cu nervi vacanța la mare. Au vrut să se întoarcă acasă cu trenul, dar cum CFR a scos din funcțiune Trenurile Soarelui, de la Mangalia la Constanța a fost pus la dispoziție un singur vagon. Când trenul a ajuns în Eforie, foarte mulți călători care cumpăraseră bilet nu au putut urca. Au decis să-l blocheze pe șine până când CFR a trimis un tren suplimentar.

Toate trenurile au întârzieri din cauza accidentului de duminică pe ruta Craiova-Caracal

Trenurile au luni o întârziere medie de două ore, întrucât circulația pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga rețea feroviară. Purtătorul de cuvânt al CFR Călători explicat că multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele, astfel se înregistrează întârzieri în întreaga reţea de trenuri de călători.

CFR prinde viteză cu trenuri vechi. Va cumpăra în leasing 100 de automotoare de tip Săgeata Albastră

"CFR Călători" se înnoiește cu trenuri vechi. Compania vrea să cumpere, în leasing, 100 de automotoare rulate, de tipul "Săgeților Albastre", şi astfel să facă faţă tot mai multor călători care aleg trenul. Va înlocui însă şi multe dintre vagoanele şi locomotivele existente care au o vechime medie de aproape 30 de ani. Ar fi cea mai importantă investiție a operatorului public de transport feroviar din ultimii 15 ani.

Percheziţii la CFR Călători într-un dosar vizând achiziţia unor sisteme video în trenuri

Poliţiştii fac percheziţii, joi dimineaţă, la CFR Călători şi la Atelierele CFR Griviţa, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual, în legătură cu achiziţia unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor. Prejudiciul în acest dosar este estimat până în prezent la aproximativ 156.000 de lei.

Comemorare urmată de protest. Ceferiștii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și de lipsa investițiilor

Câteva sute de angajaţi CFR s-au adunat în faţa Ministerului Transporturilor pentru a rememora înăbuşirea violentă a Grevei ceferiştilor din 16 februarie 1933. După ce au depus coroane, ceferiştii au trecut la protest. Au scos vuvuzele şi pancartele, să arate că sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de fondurile  acordate transportului feroviar.