Trenurile Soarelui, arhipline. Cererea a fost atât de mare, încât unii pasageri nu au găsit nici bilete fără loc

Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui, aglomeraţie şi în Trenurile Soarelui. Pline până la refuz au fost trenurile "CFR" puse în circulaţie pentru sezonul estival. Cererea de bilete a fost atât de mare încât mulţi călători au fost nevoiţi să îşi amâne vacanţa sau să rişte şi să meargă cu “naşul”. "CFR Călători" vrea acum să suplimenteze numărul de vagoane.

Trenul către Istanbul a fost repus în circulație. Garnitura are și un vagon de cușete

Turcia și Grecia sunt la doar câteva stații distanță. Dacă destinațiile de vacanță din cele două țări vi se par atractive, dar prea îndepărtate pentru un drum cu mașina sau prea scumpe pentru călătoria cu avionul, trenul e alternativa pe care o aveți la dispoziție până în 7 octombrie. De astăzi a fost repus în circulație trenul zilnic către Istanbul, care are și un vagon de cușete. Asta după ce vineri a plecat din Gara de Nord și primul tren de vară către Grecia.

Directorul CFR, Leon Bărbulescu, ar putea fi demis, după ce trei trenuri au deraiat într-o singură zi

Se cer demisii după evenimentele de ieri de pe calea ferată. Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, îi cere directorului CFR Călători să plătească cu funcţia pentru modul în care a gestionat deraierea a trei trenuri într-o singură zi. Mâine, Consiliul de Administraţie ar putea decide schimbarea din funcţie a lui Leon Bărbulescu, directorul instituţiei. De unde a pornit totul - ne spune Daniel Coman.

CFR Călători nu mai are suficiente vagoane. Peste 150 sunt nefuncționale pentru că au întârziat reviziile

Călătoria cu trenul poate fi o experiență neplăcută pentru mulți pasageri care reclamă că nu au locuri decât în picioare. CFR Călători nu mai are suficiente vagoane pentru că aproape 20% din ele stau blocate în triaje. Osiile sunt prea uzate și nu au fost schimbate la timp. Compania da asigurări că va începe un program de revizii, anul acesta.