Persoane reținute după descinderi DIICOT la CFR Marfă.Conducerea companiei, bănuită că a vândut vagoane la fier vechi, la un preț subevaluat

Anchetă de amploare a procurorilor DIICOT Timișoara! Sunt vizate zeci de persoane din conducerea CFR Marfă, care ar fi păgubit-o de 6 milioane de euro. 6 persoane au fost reținute miercuri seară și duse în arestul IPJ Timiș. Au fost aduși pentru audieri și suspecți din Capitală. Anchetatorii au făcut zeci de percheziții pentru a afla în ce condiții au fost vândute mii de vagoane. Este implicat și un Remat din Călărași.

Circulația feroviară rămâne închisă pe ruta Petroșani-Simeria. Ancheta continuă în cazul trenului deraiat sâmbătă

Circulația feroviară pe ruta Petroșani-Simeria rămâne închisă, a treia zi consecutiv, în zona stațiilor Banita-Merișor, acolo unde un tren privat de marfă, cu 16 vagoane, a deraiat sâmbătă. Două trenuri-macara intervin, luni, pentru ridicarea vagoanelor răsturnate şi a locomotivei. Trenurile de lung parcurs, care circulă spre Arad, sunt redirecţionate pe alte rute.

Pericole ascunse. Autospecialele de salvare nu pot ajunge în 77 de tuneluri feroviare

O misiune de salvare într-unul dintre cele 184 de tuneluri feroviare din ţară s-ar transforma într-o...misiune imposibilă. E concluzia experţilor de la ISU, care au constatat că tunelurile nu au căi de acces, uşi de evacuare sau sisteme de ventilaţie. Cele mai multe construcţii sunt atât de vechi, încât cu greu ar mai putea fi aduse la standardele actuale de siguranţă.

Număr record de bilete gratuite pentru studenţi la călătorii cu trenul

Studenţii au redescoperit mersul cu trenul. Gratuităţile acordate de Guvern au dus la dublarea numarului de bilete şi de abonamente vândute tinerilor aflaţi la studii. Garniturile de tren, mai ales la sfârşit de săptămână, sunt neîncăpătoare pentru numărul mare de călători.

Călătoriile gratuite cu trenul pentru studenţi ar putea fi limitate doar la traseul dintre domiciliu şi oraşul în care învaţă

Biletele de tren gratuite pentru studenţi acordate de guvern sunt pe cale să fie restricţionate de senatori. În Comisia de buget finanţe a fost votată propunerea ca transportul gratuit să fie doar între casă şi facultate, şi nu pentru orice traseu. Aceleaşi gratuităţi ar urma să primescă şi elevii de liceu. Reprezentanţii guvernului susţin însă în continuare gratuitatea completă.