ciocnire trenuri
Incident grav de siguranță feroviară în gara din Sighișoara, care se putea încheia cu o tragedie de proporții. Mecanicul unui tren plin cu motorină a adormit și a intrat pe o linie pe care venea o altă garnitură, plină cu îngrășăminte chimice. O explozie ar fi ras de pe fața pământului întreaga gară.
Anchetă preliminară: Mecanicul este vinovat de ciocnirea celor două trenuri, în Teleorman
Primele concluzii ale anchetei interne în urma accidentului feroviar din Teleorman arată că mecanicul trenului de persoane este principalul vinovat.
Mecanicul de locomotivă al trenului de călători implicat în accidentul feroviar de la Roșiori Nord, sub control judiciar
Mecanicul de locomotivă al trenului implicat în accidentul feroviar de luni, de la Roşiori Nord, a fost pus sub măsura controlului judiciar, informează Inspectoratul de Poliție Teleorman.
Proteste de amploare la Salonic și Atena, după accidentul feroviar înfiorător. Cel puțin 57 de persoane au murit, potrivit celui mai recent bilanț
Aproximativ 2.000 de manifestanţi s-au adunat joi seara la Salonic, nordul Greciei, pentru a protesta față de erorile care au dus la catastrofa feroviară, în timp ce poliţia a anunţat un nou bilanţ, de 57 de morţi şi cel puţin 56 de dispăruţi, relatează AFP.
Două trenuri s-au ciocnit în apropiere de Barcelona. O persoană a murit și 80 au fost rănite
O persoană a murit și 85 au fost rănite după ciocnirea a două trenuri, în apropiere de Barcelona. Din primele cercetări, reiese că unul dintre ele, un tren de marfă a deraiat, iar ultimul vagon a lovit în plin trenul de călători. Cu detalii, corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.

