Criză de citostatice la IOB. 16 medicamente foarte importante lipsesc de mai bine de 10 zile. Ministrul Sănătății a cerut un raport privind situația aprovizionării cu citostatice în cadrul institutului

Criza de citostatice la cel mai mare spital pentru bolnavii de cancer din țară. Multi dintre pacienții care fac chimioterapie la Institutul Oncologic din București nu si-au putut continua tratamentul în ultima perioadă. Problemele de aprovizionare durează de peste 10 zile. De săptămâna viitoare, bolnavii vor primi terapiile vitale, după o achiziţie de urgenţă, susțin autoritățile.

Bolnavi condamnaţi la suferinţă de sistemul sanitar. Pacienți trimiși acasă de la Institutul Fundeni pentru că lipsesc două citostatice

Să ai cancer în România înseamnă să duci de multe ori o luptă nu doar cu boala, ci şi cu sistemul. O parte dintre pacienţii trataţi la Institutul Fundeni au fost trimişi acasă astăzi pentru că două citostatice lipsesc din farmacia unității medicale. Efectele asupra bolnavilor pot fi catastrofale, spun medicii. Unii mor în timp ce aşteaptă tratamentul. Conducerea spitalului promite că pacientii își vor primi medicamentele în scurt timp.

Tratament vital întrerupt la Spitalul Municipal Timişoara. Pacienții nu au mai făcut radioterapie: nu există aviz de la CNCAN pentru accelerator

Disperare în rândul bolnavilor de cancer trataţi în secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal Timişoara. Şedinţele de radioterapie au fost întrerupte, de ieri, fiindcă acceleratorul liniar nu a mai primit aviz de funcționare. Unii bolnavi au fost deja duşi acasă. Comisia Naţională Pentru Controlul Activităţilor Nucleare a constatat probleme tehnice. Şi, în plus, spitalul nu mai avea un expert pentru aceste proceduri.

Medicamente lipsă în spitale. Pacienții caută din farmacie în farmacie anumite citostatice: Avem copii de crescut, e groaznic!

Sute de bolnavi de cancer sunt condamnați la moarte, în lipsa tratamentelor. Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care se interzice exportul citostaticelor, însă multe stocuri sunt deja epuizate. Pentru unele medicamente, producătorii au notificat autoritățile în urmă cu câteva luni. Soluția de avarie este introducerea lor pe liste de nevoi speciale. Până atunci bolnavii caută în zadar medicamente din farmacie în farmacie.

Ministrul Sănătății va suspenda pentru șase luni exportul de citostatice pentru a preveni o criză uriașă de medicamente

Bolnavii de cancer, care erau forțați uneori să-și cumpere medicamente le bulgari, ar putea primi gura de oxigen. Ministerul Sănătății vrea să interzică distribuitorilor de medicamente să exporte citostaticele vitale pentru 6 luni. S-ar putea acoperi astfel cererea pentru piața interna. Peste 100 de medicamente citostatice vor fi afectate de decizie. Hotărârea vine în contextul adâncirii crizei cu care România se confruntă de aproape 10 ani. Măsura este însă insuficientă, spun producătorii de medicamente, care vor schimbări în ceea ce privește prețul prea mic și taxa clawback.

Părinte, după o boală devastatoare. Cum este afectată fertilitatea la pacienţii oncologici şi ce soluţie există

Pacienţii foarte tineri diagnosticaţi cu cancer se confruntă cu vestea devastatoare că nu-şi vor mai putea urma visurile, că planurile de facultate se evaporă, carierele sau chiar jocurile copilăriei vor fi schimbate pentru totdeauna. Totul se întâmplă dată fiind lupta împotriva cancerului. Ceea ce nu se ştie este că tratamentul împotriva cancerului poate deteriora şi sistemul reproductiv, iar asta afectează fertilitatea.

Lipsesc tratamente ieftine, dar vitale pentru pacienţii diagnosticați cu cancer, boli cardiace, sau cu afecţiuni neurologice! "Am 82 de ani şi umblu singură. Îmi caut peste tot şi nu se găsesc"

Situaţie disperată pentru mulţi pacienţi din ţară, în condiţiile în care lipsesc, în continuare, numeroase medicamente. E vorba, în special, de tratamente ieftine, dar vitale pentru pacienții care au boli cardice, cancer sau afecţiuni neurologice. Exportul paralel, politica de preţuri din ţara noastră sau interesul comercial al producătorilor se află printre cauze.