Tenis | Iga Swiatek s-a detaşat în clasamentul WTA după titlul de la Roland Garros: are dublul punctelor față de numărul 2 mondial. Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek conduce detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după ce a câştigat sâmbătă al doilea titlu la Roland Garros și totodată al doilea Grand Slam din carieră. Este al şaselea trofeu consecutiv din acest an, după cele de la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart şi Roma.

Simona Halep a urcat pe locul 11 în clasamentul WTA, iar Emma Răducanu pe 23

Simona Halep a urcat două poziţii şi se află pe locul 11 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii astăzi, în timp ce Emma Răducanu a ajuns pe locul 23 după titlul cucerit la US Open. Halep, învinsă în optimi la US Open de ucraineanca Elina Svitolina, este la doar 9 puncte de top 10 (mai exact de cehoaica Petra Kvitova).

Simona Halep iese din Top 10 WTA după 7 ani, adică 373 de săptămâni consecutive. Performanța o clasează pe locul 1 în clasamentul jucătoarelor în activitate

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât trei poziții în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni și părăsește astfel top 10 după 7 ani și 373 de săptămâni consecutive. Dubla campioană de Grand Slam a coborât trei poziţii și se află acum pe locul 13 cu 3925 de puncte, în timp ce pe locul 10 a urcat cehoaica Barbora Krejcikova, care ocupa poziţia a 11-a. Pe 27 ianuarie 2014, românca intra în top 10 și de atunci n-a mai coborât sub locul 10. Această performanță o situează pe locul 8 într-un clasament all-time al numărului de săptămâni petrecute fără întrerupere în top 10 și pe locul 1 în cel al jucătoarelor în activitate.

Simona Halep a coborât pe locul 9 WTA, dar a intrat în săptămâna cu nr. 370 de când e neîntrerupt în top 10. Performanța o clasează pe locul 8 într-un clasament all-time și pe locul 1 în cel al jucătoarelor în activitate

Jucătoarea română de tenis Simona Halep acumulează, cu această săptămână, cea de-a 370-a de când se află, neîntrerupt, în top 10 WTA. Pe 27 ianuarie 2014, românca intra în top 10 și de atunci n-a mai coborât sub locul 10. Această performanță o așează pe un onorabil loc 8 într-un clasament all-time al numărului de săptămâni petrecute fără întrerupere în top 10 și, în același timp, o menține pe locul 1 al jucătoarelor din top 10 care se află încă în activitate. 

Clasamentul WTA: Simona Halep se menţine pe locul al treilea, dar riscă să iasă din top 10 după turneul de la Wimbledon

Românca Simona Halep, care nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat în turul al doilea la Roma, ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul mondial oficial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni. În clasamentul LIVE, însă, ea a coborât deja pe locul 8, acum, în debutul turneului de la Wimbledon, de la care s-a retras. În top 100 se află alte patru românce: Sorana Cîrstea staţionează pe 45, Patricia Ţig a coborât un loc şi e pe 63, Irina Begu şi Ana Bogdan se menţin pe 79, respectiv 92.