Clinica AKH din Viena
Agenţia Naţională de Transplant face un control la Spitalul Sfânta Maria din Capitală. Decizia a fost luată de ministrul Sănătăţii şi primarul Capitalei, care vor să vadă dacă centrul îndeplineşte criteriile pentru realizarea transplanturilor pulmonare. Culmea, este trimisă în inspecţie chiar instituţia care acum un an a decis că la Sfânta Maria pot fi făcute astfel de intervenţii în condiţii sigure pentru pacienţi.
Pacienţii români nu mai sunt primiţi la clinica austriacă AKH pentru transplant de plămâni. Explicaţiile directorului executiv al ANT
Lovitură cruntă pentru românii care aşteptau cu sufletul strâns un transplant pulmonar salvator. Clinica AKH din Viena a anunţat oficial că nu mai are loc şi pentru pacienţii de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii acuză spitalul din Viena că a reziliat unilateral contractul, fără să aibă acest drept. Iar în acest fel ar fi încălcat legea. Prof. dr. Radu Deac, directorul executiv al Agenţiei Naţionale a Transplantului, a explicat pentru Ora de Ştiri că decizia austriecilor nu a fost una doar pentru români, ci clinica a restrâns transplanturile eliminându-i pe toţi ceilalţi pacienţi străini.