Ciolacu: PNL trebuie să decidă dacă premierul este prin rotație. Ponderile parlamentare contează cel mai mult. Cîțu: Noi vrem să dăm primul premier. Kelemen Hunor: Fiecare dorește să fie primul. E înghesuială mare

PSD, PNL și UDMR bat pasul pe loc în negocierile pentru desemnarea unui premier. Până acum s-au agreat doar principii: premierul să fie numit prin rotație, iar viitorii parteneri să prezinte o soluție comună la consultările de la Cotroceni. Numele este însă greu de stabilit pentru că, potrivit liderului UDMR, fiecare dorește să fie primul. În plus, PNL trebuie să valideze principiul rotației și eventual un nume de premier.

Negocierile pentru guvern, un pas înainte, unul înapoi. Acordul de joi privind testarea gratuită a nevaccinaților a picat vineri. Liberalii nu vor să cedeze nici funcția de premier, nici pe cea de ministru al Finanțelor

Guvernul PNL-PSD-UDMR mai are de așteptat până prinde forma finală. Pe de o parte negocierile avansează, pe de alta se împotmolesc. Mai rău, ce era ieri valabil azi nu mai este. De exemplu, testarea gratuită a personalului nevaccinat din instituțiile publice. Așteptată azi, și întâlnirea liderilor cu președintele Klaus Iohannis a fost amânată.

Ludovic Orban: Votul românilor este falsificat, răstălmăcit, răsturnat în cea mai oribilă operațiune de furt de încredere. Suntem obligați să nu-i lăsăm fără reprezentare politică pe cei care ne-au acordat încrederea

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a lansat un nou atac virulent la adresa actualei conduceri liberale, acuzând că se produce o fraudă politică fără precedent în ultimii 32 de ani. "În toți anii scurși de la Revoluție nu există egal pentru frauda politică pe care se pregătește să o comită Partidul Național Liberal. Suntem la mai puțin de un an de zile de la alegerile parlamentare, iar votul românilor este falsificat, răstălmăcit, răsturnat, denaturat în cea mai oribilă operațiune de furt de încredere", a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Oferta PSD la guvernare. Social democrații au planuri clare, liberalii anunță liniile roșii peste care nu vor trece în negocieri

Liderii PSD au acordul partidului să negocieze cu liberalii intrarea la guvernare. Social democrații pun mai multe condiții. Printre acestea, împărțirea portofoliilor și a posturilor de conducere din stat în funcție de numărul de parlamentari ai fiecărui partid. Liderii PNL au transmis și ei către PSD ce nu va face obiectul negocierilor.

De la "ciuma roșie" la un simplu calcul politic. Conducerea PNL decide luni direcția de urmat - curentul majoritar este pentru guvernarea alături de PSD

PNL şi PSD îngroapă securea războiului. Ceea ce în urmă cu un an părea imposibil este acum la un pas să devină realitate. Marii rivali care şi-au tot aruncat cuvinte grele în ultimul an caută noi punţi de colaborare. Liberalii şi social-democraţii vorbesc despre nevoia unei guvernări stabile şi dorinţa de a scoate ţara din criză. Chiar şi preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat discursul.

Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu vor să îngroape securea războiului pentru stabilitatea țării. Au participat împreună la un eveniment dedicat oamenilor de afaceri. Lista posibilă a unui cabinet PNL-PSD

PNL şi PSD par că s-au înţeles să formeze viitorul cabinet în care îi vor coopta şi pe cei de la UDMR şi minorităţi. Preşedintele PSD prezintă colaborarea dintre liberali şi social-democraţi drept singura soluţie pentru depăşirea crizei politice. Oficializarea colaborării ar putea fi anunţată la începutul săptămânii viitoare. În PNL apar însă nemulţumiri faţă de participarea liberalilor şi a social-democraţilor la o guvernare comună. Şi USR critică reorientarea lui Florin Cîţu către PSD.

Kelemen Hunor: Poziția președintelui - o abordare corectă. O majoritate largă trebuie să aibă ca deziderat reforma constituțională

Poziţia preşedintelui Klaus Iohannis de a chema partidele la consultări în momentul în care se va cristaliza o majoritate parlamentară este o abordare corectă, dar, în acelaşi timp, o majoritate largă trebuie să aibă ca deziderat reforma constituţională şi o perspectivă pe termen lung, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, pentru Agerpres.

Cîțu: A fost o primă discuție bună cu PSD. Am găsit multe lucruri care pot să ne unească. Variantă cu premier care să se schimbe o dată la doi ani. Ciolacu: A fost și această soluție de a veni prin rotație

Delegațiile de negociatori din PNL și PSD au avut joi după-amiază o întâlnire care a durat mai bine de două ore. Potrivit lui Florin Cîțu, au fost prezentate mai multe variante, printre care și una cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani. "Am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească", a declarat Florin Cîțu. "Avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim împreună cu cei de la PSD să facem acest lucru, este ok", a adăugat el. "Eu cred că suntem pe un drum corect și dacă vom fi și cinstiți, și patrioți, acesta este drumul în care va duce formarea unei noi majorități", a declarat, la rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Camera de comerț româno-germană, AHK România: Îşi pierd viaţa în medie aproape 500 oameni în fiecare zi. Este de neînţeles cum pot fi purtate dispute, în loc să se ajungă la un consens politic

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni şi situaţia actuală dificilă din domeniul sănătăţii creează condiţii din ce în ce mai dificile pentru mediul de afaceri din România şi duc la o pierdere suplimentară a încrederii în sectorul privat, avertizează reprezentanţii Camerei de Comerţ româno-germane (AHK România), într-un comunicat citat de Agerpres.