Senatorii au adoptat modificările la Codul de Procedură Penală

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, propunerea de modificare a Codului de procedură penală. Proiectul, care a fost iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a întrunit, în plenul Senatului, 74 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".

T. Toader: Voi trimite proiectul pe legile justiției după ce se va exprima toată lumea. Nu am niciun interes

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a venit cu lămuriri în vineri dimineață în legătură cu modificările legilor Justiției. El a spus că deocamdată aşteaptă reacţii de la toate părţile vizate şi abia apoi va face public proiectul de lege. Iar liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că legile vor fi decise în Parlament şi că Justiţia nu se învârte în jurul lui Iohannis, Kovesi sau Lazăr. În tot acest timp, procurorul general a convocat toţi procurorii şefi la Bucureşti, iar protestatarii se pregătesc pentru o nouă rundă de scandări în Piaţa Victoriei.

Codul Penal, modificat peste noapte. Abuzul în serviciu şi conflictul de interese sunt redefinite

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial în doar câteva ore după ce guvernul a adoptat-o, la scurt timp după miezul nopţii. Principalele modificări vizează abuzul în serviciu şi conflictul de interese, care sunt redefinite. Dar şi favorizarea făptuitorului şi perioada maximă în care poate fi făcut denunţul penal.