Românii blocaţi la graniţa cu Bulgaria au ajuns în ţară. Informaţiile difuzate de TVR au ajuns la MAE, care a coordonat operaţiunea

Aproape 100 de români au îngheţat în Bulgaria. Au stat 3 zile la ieşirea din Balcic, fără apă, mâncare, bani sau combustibil. Ajunseseră în zona Dobrici, în nord-Estul Bulgariei, şi acolo au rămas în câmp. TVR a luat legătura cu persoane din grup şi a transmis autorităţilor apelul lor disperat. Ministerul român de Externe a început împreună cu autorităţile bulgare să coordoneze operaţiunea de aducere acasă a turiştilor blocaţi în zăpezi. Duminică seara au intrat pe teritoriul României.

ROMÂNIA, ÎN GER ŞI GHEAŢĂ. Cod galben de vânt în est şi la munte. Efectele frigului

Pe lângă codul galben de ger, valabil până la sfârşitul zilei de luni, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a mai emis şi un cod galben de vânt şi zăpadă spulberată şi troienită, valabil până luni dimineaţă, la ora 4.00. Potrivit ANM, în estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, şi, pe arii restrânse, 70 de kilometri pe oră, spulberând şi troienind zăpada. În aceste zile, TVR a construit, împreună cu dumneavoastră, "Podul peste cod"! Miile de mesaje pe care le-am primit au ajuns la autorităţi şi au ajutat în intervenţii. Le aşteptăm în continuare la numărul de WhatsApp, 0733.50.80.76! "Pod peste cod" se poate face doar împreună!

România sub asediul iernii. Urmările viscolului: doi oameni morţi, drumuri blocate

Urmările ninsorilor şi viscolului s-au simţit bine şi astăzi în multe judeţe din sudul şi sud-estul ţării. Peste 10 mii de oameni nu au curent electric nici sambata seara, după ce reţeaua a fost pusă la pământ de viscol. Sunt temperaturi greu de suportat, iar în zilele următoare, în toată ţara, va fi 'ger de crapă pietrele', avertizează meterologii. TVR a pus la dispoziţia dvs. un număr pentru mesaje şi fotografii prin aplicaţia WhatsApp: 0733 50 80 76. Pentru că împreună depăşim momentele grele. Împreună, facem pod peste cod. Ştirile TVR aduc ultimele informaţii în Ediţii Speciale şi Telejurnale.

Zeci de maşini blocate pe A2 din cauza viscolului. ISU Călăraşi: Facem tot ceea ce este omeneşte posibil să ducem la bun sfârşit misiunile

Autostrada Soarelui a fost astăzi autostrada troienelor. Zeci de şoferi s-au aventurat pe viscol spre Bucureşti şi au rămas blocaţi în nămeţi. Toată ziua au sunat după ajutor, dar nici salvatorii nu puteau ajunge prea uşor la ei. Viscolul spulbera zăpada în toate direcţiile şi utilajele au înaintat foarte încet, chiar şi cu un kilometru pe oră. Televiziunea Română pune la dispoziţie numărul de WhatsApp 0733.508.076 informaţii şi fotografii, iar noi vom încerca să vă punem în legătură cu autorităţile.