Mare parte din ţară a fost afectată de ploille care par să nu se mai oprească. Vestul ţării este cel mai greu lovit de furia naturii. Din cauza cantităţilor mari de apă, hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii până mâine dimineaţă, la ora 9, pentru mai multe râuri din această zonă.
Au fost afectate de ploi și inundații mai ales în localități din vest și centru, unde pârâiele au ieșit din matcă și au lăsat dezastru în urmă: drumuri distruse, gospodării inundate și comunități izolate. Meteorologii și hidrologii au emis mai multe avertizări imediate Cod Roșu în mai puțin de 24 de ore. Iar până spre miezul nopții, aproape toată țara rămâne sub Cod Portocaliu de ploi.
Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 53 de localităţi din 23 de judeţe pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi de vântul puternic, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres. Au fost emise 9 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru judeţele Cluj, Galaţi, Sălaj, Suceava şi Tulcea.
Ploile și inundațiile fac prăpăd în tot mai multe localități, iar meteorologii și hidrologii au emis avertizări imediate cod roșu de pericol iminent. În Sălaj şi Cluj, apele au ieșit din matcă marți seară, după ce s-au înregistrat averse de până la 80 de litri pe metru pătrat. Pentru câteva ore, și Hunedoara a fost miercuri sub cod roșu de inundații. Până la ora 23.00, aproape toată țara rămâne sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.
Hidrologii au emis o atenționare hidrologică COD ROȘU valabil în perioada 16.06.2020, ora 22.35 - 17.06.2020, ora 04.00, pentru județele Cluj și Sălaj. DN1 R a fost închis între localitățile Călățele și Beliș, după ce a fost surpat din cauza unei viituri.
Natura a lovit cu putere, lăsând în urma un peisaj dezolant. Ploile, cândva de vară, s-au transformat anul acesta în furtuni violente. Din cer a căzut, în câteva zeci de minute, apă cât în câteva luni. Urmările se văd în gospodării și pe câmpuri: case distruse și culturi puse la pământ.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi seara, o nouă avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita, Braşov şi Mureş, valabilă până miercuri la ora 12:00.