Senatul a aprobat modificarea Statutului magistraților. Președintele țării nu va putea refuza numirea unui procuror șef decât o singură dată

Legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată de Senat, for decizional în acest caz. A fost scandal în Parlament, iar votul s-a dat în absența Opoziției. Plenul Senatului a adoptat o serie de amendamente ale lui Şerban Nicolae, respinse de comisie, inclusiv cel care reglementează răspunderea materială a magistraţilor.

CCR a respins sesizările USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei Iordache

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizările USR şi PNL cu privire la Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legile Justiţiei, potrivit unor surse din CCR, transmite Agerpres.

Proteste în fața Parlamentului față de modificările aduse legilor justiției

În timp ce în sala de plen a Camerei Deputaților scandalul legilor justiției continua, afară, în fața Parlamentului s-au adunat câteva sute de oameni. Protestatarii au cerut socoteală aleșilor puterii după votul dat în această seară: prima lege din controversatul pachet al justitiei: statutul magistraților. Modificarea legilor justiţiei a ajuns şi în atenţia Consiliului Europei, care solicită lămuriri.