concediu

După pandemie, multe dintre marile companii au hotărât să le plătească angajaților concediile. Primele care s-au gândit la asta au fost firmele legate cumva de turism. Angajații Airbnb primesc 2.000 de dolari de călătorie în fiecare an, iar Expedia rambursează angajaților între 1.250 și 1.750 de dolari anual pentru cheltuieli din vacanțe, scrie BBC.

Cum se străduiește Grecia să limiteze turismul
De la reducerea numărului de turiști în anumite locuri, până la acțiuni de conștientizare a poluării cauzate de vizitatori și limitarea locurilor de șezlong pe plajă, grecii se străduiesc să facă față supraturismlui, scrie Al Jazeera.

Analiză The Conversation: Cum ar trebui să se schimbe managementul turismului astfel încât să fie și în beneficiul localnicilor
În urma pandemiei, turismul trece printr-o perioadă de tranziție în care două tendințe care erau deja predominante înainte de Covid-19 au luat amploare, se arată într-un editorial semnat de profesorul universitar Alfonso Varga Sanchez, publicat în The Conversation. De o parte ar fi sustenabilitatea, împreună cu schimbările climatice, economia circulară și Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 a ONU. Cealaltă tendință se referă la digitalizare, împreună cu noua revoluție tehnologică.

Grecia începe să limiteze numărul de turiști la Acropole
Situl arheologic Acropole din Atena va putea fi vizitat de maximum 20 de mii de oameni pe zi. În plus, va fi nevoie de o rezervare pe un site, astfel încât să se poată impune și un sistem de vizită pe oră și să se țină o evidență, relatează CNN.

Turiştii evacuaţi de pe insula grecească Rodos din cauza incendiilor vor beneficia de o vacanţă gratuită în 2024
Autorităţile elene au anunţat miercuri că le vor oferi o vacanţă gratuită de o săptămână pe insula grecească Rodos în 2024, acelor turişti ale căror vacanţe au fost scurtate în acest an de incendiile forestiere care au devastat insula timp de mai multe zile în luna iulie, transmite Reuters.

Cum arată o vacanță prietenoasă cu mediul
Turismul poate deseori să dăuneze mediului, iar CNN vine cu o serie de sfaturi pentru ca vacanțele voastre să nu afecteze în vreun fel zona pe care o vizitați.
Statul pe scaun aduce mai mult concediu pentru unii bugetari
Statul pe scaun la birou aduce zile în plus de concediu pentru unii bugetari. În Neamț, Consiliul Județean a votat recent acordarea unui spor de 7 zile libere suplimentare pentru angajații unor centre de îngrijire a copiilor și persoanelor cu nevoi speciale. Hotărârea vine după o expertiză care arată că, din cauza muncii de birou, angajații pot suferi de diverse afecțiuni profesionale, inclusiv hemoroizi. Însă decizia nu este o noutate și se aplică deja în mai multe unități din județ și din țară.

Topul destinațiilor de vacanță pentru persoanele cu dizabilități
Singapore, Las Vegas, Sydney și Londra sunt unele dintre orașele lumii cel mai atente la nevoile turiștilor cu dizabilități. Asta arată un sondaj realizat în 2022 de către „Valuable 500”, pe 3.500 de persoane cu dizabilități din cinci țări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, China și Japonia. Oamenii au fost chestionați cu privire la nevoile, obiceiurile și experiențele lor de călătorie în lume.

Studiu: Majoritatea românilor optează pentru a petrece vacanţa de vară din acest an în destinaţii europene
Aproape 80% dintre români vor merge în destinaţii europene în această vacanţă de vară, iar peste jumătate dintre aceştia sunt dispuşi să cheltuiască cel mult 300 de euro pentru biletele de avion, arată un studiu realizat de către un turoperator online.