concediu medical coronavirus
Cei care s-au reîmbolnăvit de Covid la mai puţin de 180 de zile de la ultima trecere prin boală riscă să nu mai poată primi concediu medical! A aflat-o cu stupoare o pacientă din judeţul Sălaj, care nu a fost anunţată că trebuie să treacă printr-o evaluare ca să-i fie confirmată reinfectarea. Şi sunt tot mai frecvente testele pozitive la persoane care au avut infecţia în mai puţin de jumătate de an.

Medicii de familie vor monitoriza pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare. Cum se vor acorda concediile medicale
Cu tot mai puţine paturi libere în spitale, guvernul a hotărât să îi trateze pe cei asimptomatici şi cu forme uşoare de COVID-19 la domiciliu. Starea lor de sănătate va fi însă monitorizată de medicii de familie, care vor putea să deconteze serviciile în suma de 105 lei pe caz. Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se asigură accesul la îngrijiri și se stabilește modul de acordare a concediilor medicale.
De 10 zile, un medic din București așteaptă un document de la Direcția de Sănătate Publică pentru a i se putea elibera concediul medical
În plină criză sanitară, ies la iveală tot mai multe cazuri în care autorităţile sunt depăşite de numărul de cazuri COVID-19. Pacienţi care au trecut peste boală reuşesc cu greu să obţină concediul medical. În multe cazuri, telefoanele DSP sună ore sau zile în şir, dar nimeni nu răspunde.
Cu COVID-19, dar fără concediu medical, după 14 zile. Surprize au avut și unii oameni infectați care au semnat că nu vor să fie spitalizați
Situație revoltătoare pentru un gălățean infectat cu noul coronavirus. După 14 zile în care a stat izolat acasă, a aflat că este încă pozitiv. Când a cerut prelungirea concediului medical a fost refuzat de specialiștii DSP. Surprize au avut și unii pacienți care au semnat că nu vor să fie spitalizați. Nici în cazul lor nu se va acorda concediu medical. De vină este legea carantinarii și izolării, susțin medicii de familie, care spun că legislația nu prevede o procedură și pentru asemenea situații.
Medicii de familie nu mai pot da concedii medicale celor care trebuie să stea izolați după ce au intrat în contact cu persoane infectate. Vid legislativ după decizia CCR
Medicii de familie nu mai pot să dea concedii medicale celor care au intrat în contact cu bolnavii de COVID-19 și care trebuie să stea acasă la izolare. Ordinul Minstrului Sănătății care permitea acest lucru a fost declarat neconstituțional și se așteaptă acum o noua lege a carantinării.
Doctor Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, despre obținerea concediilor medicale în cazul persoanelor confirmate pozitiv cu coronavirus
Nemulţumire printre pacienţii de COVID-19, care s-au externat la cerere. Aceştia se plâng că nu-şi pot lua concediu medical, deşi au respectat izolarea la domiciliu. Ministrul Sănătăţii spune că medicul de familie este cel care acordă concediu medical celor confirmaţi pozitiv, dar asimptomatici. Asta în condiţiile în care internarea nu poate fi condiţionată. Despre această situaţie, discută la TVR, doctor Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie.

Modificări ale reglementărilor privind condiţiile şi modul de acordare a concediilor medicale pentru carantină
În perioada situaţiei de urgenţă, persoanele asigurate cărora li se interzice continuarea activităţii şi pentru care a fost instituită măsura de carantină instituţionalizată sau izolare, în urma unei suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină care se acordă pentru perioada şi pe baza documentelor prevăzute prin Ordin al ministrului Sănătăţii, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, informează CNAS.
Acordarea concediilor medicale și a indemnizațiior de asigurări sociale de sănătate se modifică în perioada stării de urgenţă
Nu mai e necesar stagiu de cotizare complet pentru asiguraţii care intră în concediu medical și nici avizul medicului expert al asigurărilor sociale atunci când bolnavii trebuie să stea acasă mai mult de trei luni. Până acum, bolnavii care aveau nevoie de concediu medical mai mult de 3 luni trebuiau să meargă la expertiză medicală pentru prelungirea acestuia. Un drum pe care acum și să vrea, nu-l mai pot face.