Un apartament al lui Omar Hayssam, scos la licitație de Fisc, la jumătate de preț. Domeniul lui Ovidiu Tender, din nou la licitație, în speranța recuperării unei părți din prejudiciul de 65 de milioane de euro din RAFO-Carom

ANAF a scos la licitație un apartament din centrul Capitalei al teroristului numărul 1 al României, Omar Hayssam. Sirianul, condamnat în mai multe dosare, se află după gratii, iar Fiscul trebuie să recupereze de la el un prejudiciu de peste 20 de milioane de euro. ANAF scoate la licitație și domeniul lui Ovidiu Tender din județul Timiș, tot pentru recuperarea unui prejudiciu uriaș.